Trupurile românilor ucişi în atentatele din Afganistan, aduse azi în ţară

0
76

În cursul zilei de azi, la Baza Aeriană 90 de la Otopeni urmează să sosească în ţară un avion militar care aduce trupurile neînsufleţite ale celor doi români ucişi în atentatele de săptămâna trecută, de la Kabul, din Afganistan.

Unul dintre cei doi este caporalul clasa a III-a (înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent) Ciprian Ştefan Polschi.

Acesta avea 38 de ani, era căsătorit şi locuia la Buzău cu soţia şi cei doi copii ai lor.

Despre celălalt român, ucis în primul atentat în timp ce încerca să protejeze personalul ambasadei române de la Kabul, nu s-a ştiut decât că era „un diplomat” în vârstă de 43 de ani, potrivit unor surse.

Potrivit altora, era un „membru al echipei de securitate a ambasadei”.

Deputatul Tinel Gheorghe a dezvăluit, însă, identitatea acestuia:
„Militarul mort la datorie, în noaptea de 2 spre 3 septembrie, la Ambasada României din Kabul, este de la mine din Fierbinti! Îl cheamă Vasile Rădună, avea 43 de ani și era tatăl unei fetițe de 9 ani! În aprilie anul acesta, îi murise tatăl! Este o dramă pentru familie”, a scris deputatul pe pagina sa de socializare.

A doua victimă a talibanilor, un ofiţer SIE

Foarte probabil, românul care a murit la Kabul, împuşcat de talibani în timp ce îşi apăra compatrioţii din ambasadă, este ofiţer al Servicului Român de Informaţii Externe.

E doar o ipoteză, dar una pe care a confirmat-o fostul preşedinte Traian Băsescu.

„Când bârfiți SIE, să știți că îi bârfiți și pe oamenii aceștia, care au murit apărând ambasada. Deci oamenii aceștia de la securitate, care sunt ofițeri SIE, merită să fie pomeniți de președinte”, a declarat dl Băsescu, pentru B1 TV.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că-i va decora pe ambii români ucişi în Afganistan săptămâna trecută, dar a pomenit doar numele caporalului Polschi. Pe cel al lui Vasile Rădună, nu.

sursa foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here