România U15 a câștigat Turneul de Dezvoltare UEFA în Bulgaria

Date:

Share post:

Reprezentativa feminină de fotbal U15 a României a câștigat Turneul de Dezvoltare UEFA din Bulgaria. S-a remarcat Rebeca Abagiu, de la FC Argeș.

În perioada 29 septembrie – 4 octombrie, naționala feminină U15 a participat la Turneul de Dezvoltare UEFA din Bulgaria, unde a întâlnit țara gazdă, Ungaria și Irlanda de Nord.
”Din lotul României a făcut parte și Rebeca Abagiu, jucătoare legitimată la clubul nostru. La lotul național a avut-o alături pe Cristina Sandu, antrenorul secund al Naționalei și principal la FC Argeș U15.
Primul meci pe care tricolorele l-au jucat a fost duminică, 29 septembrie, la Sliven, contra Irlandei de Nord. Meciul a fost întrerupt la pauză din cauza vremii nefavorabile, la scorul de 2-0 pentru România. Partida s-a reluat joi, 3 octombrie, și s-a încheiat cu victoria naționalei noastre, scor 3-0, după ce tricolorele au mai marcat o dată și în partea secundă. Primele două reușite ale României au fost înscrise de Delia Mihalache și Iris Crișan, în timp ce Meda Micușan a punctat în partea secundă, stabilind scorul final.

În cel de-al doilea meci, tricolorele au învins Bulgaria la loviturile de departajare, cu scorul de 5-4, după ce la finalul timpului regulamentar tabela era neschimbată.

În ultimul meci, cel cu Ungaria, româncele au câștigat cu 2-0, Rebeca Abagiu, jucătoarea noastră, reușind să marcheze un gol superb cu capul în minutul 17”, a transmis clubul FC Argeș.

Lotul convocat de selecționerul Ionuț Florea pentru această acțiune:

Portari: Rebeca Pârvulescu (AS Predu), Ioana Sara Codrea (Venus Maramureș)

Fundași: Octavia Pîrșe (Kids Tâmpa Brașov), Rebeca Ioana Abagiu (FC Argeș), Surya Matei (Politehnica Timișoara), Sara Rafaila (FC Rapid), Karla Mincu (FC Rapid), Natalia Muntean (Gloria 2018 BN), Sara Maria Iovu (FC Botoșani)

Mijlocași: Mara Ciortea (Universitatea Cluj), Delia Ioana Mihalache (PSG | Franța), Carina Suciu (Sepsi OSK), Meda Micușan (Univeristatea Cluj), Maria Balici (Universitatea Craiova), Iris Crișan (Indiana Elite Football Club | SUA)

Atacanți: Miruna Boghici (Sepsi OSK), Ioana Tănase (FC Rapid), Raisa Bujorean (Universitatea Cluj), Daria Teodora Ungureanu (Universitatea Craiova), Erika Andronache (Universitatea Cluj)

sursa foto: FC Argeș Pitești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Regretata profesoară Anca Oana Preda, distincție postumă la un concurs național de proză scurtă

Profesoara Anca Oana Preda, din Topoloveni, decedată în cursul...

La Spitalul Județean Pitești s-a dat în folosință noul Ambulatoriu de Specialitate (galerie foto)

Ieri a avut loc deschiderea oficială a noului corp...

Muniție din războaiele mondiale, distrusă de pirotehnicieni la poligonul din Suseni, Argeș (video)

Mai multe elemente de muniție din cele două războaie...

Importanța experiențelor noi în cuplu pentru consolidarea relației

Într-o relație de cuplu, rutina poate deveni un dușman...

Cântărețul de manele Dani Mocanu, dator statului cu 1,6 milioane de lei, TVA și impozite neachitate

Cântărețul de manele Dani Mocanu, recent condamnat la 4...