Amicalul cu Slovenia, din această seară, de la Cluj-Napoca, a adus în prim-plan un atacant de valoare (Denis Drăguş, fiul lui Mihai Drăguş, fost jucător la FC Argeş) şi un portar, de asemenea, valoros, pe rapidistul Horaţiu Moldovan.
În timp ce ţările cu fotbal serios se pregătesc să joace la Cupa Mondială din Qatar, naţionala noastră a jucat, în această seară, un amical cu naţionala Sloveniei, reprezentativă care, ca şi a noastră, se va uita la televizor la competiţia supremă.
Din păcate, prima repriză a amicalului de joi seară a demonstrat, încă o dată (nu c-ar mai fi fost nevoie), că locul nostru e în subsolul fotbalului european.
Naţionala Sloveniei a dominat clar prima repriză, şi-a creat mai multe ocazii de gol, dar a fructificat doar două, graţie, în primul rând, formei bune a portarului Horaţiu Moldovan de la Rapid, fără discuţie, cel mai bun jucător de pe teren în prima parte.
La cealaltă poartă, titularul lui Atletico Madrid, Jan Oblak, n-a fost deranjat decât de frigul de la Cluj-Napoca, până prin minutul 55, atunci când Olimpiu Moruţan a şutat frumos, iar Oblak a respins în corner.
După pauză, a început să mai mişte câte ceva şi naţionala pregătită de Edi Iordănescu şi am avut prima ocazie de gol abia după vreo oră de joc. Cicâldău, însă, a ratat din apropierea porţii. L-a imitat, câteva minute mai târziu, Denis Drăguş, fiul fostului jucător al lui FC Argeş Mihai Drăguş, de la jumătatea anilor ’90.
Acelaşi Denis Drăguş (23 de ani, de la Standard Liege) a marcat, puţin mai târziu, cu un şut la vinclu din careu (foto sus).
Slovenii au făcut pasul în spate, invitând, parcă, adversarul să atace. Ceea ce ai noştri au şi făcut, în căutarea egalării. Oaspeţii s-au apărat bine, avându-i în prim-planul defensivei pe Oblak şi pe fostul fundaş al lui Dinamo, Miha Mevlja, ajuns acum la Spartak Moscova.
De la noi a avut un impact deosebit introducerea în teren a lui Moruţan, care a făcut, de asemenea, un joc bun, după o lungă perioadă slabă la Galatasaray, echipă care l-a cedat la Pisa, în liga secundă italiană, dar care începe să-l regrete.
Una peste alta, Slovenia a câştigat la limită, cu 2-1. Meritat sau nu… depinde de fiecare. A fost un meci prost, pentru ai noştri, în prima parte, dar bun în cea de a doua.
sursa foto: capturi video

