România plătește 100.000 de lei pentru formarea unui medic, dar mulți dintre aceștia – cam un sfert – pleacă în străinătate.
Potrivit Colegiului Medicilor din România, anual pleacă din țară, ca să muncească în străinătate, între 1.000 și 1.500 de medici români. Ținând cont de faptul că anual universitățile de medicină și farmacie din România pregătesc 4.000-4.500 de medici, reiese că fiecare al patrulea proaspăt medic părăsește țara.
N-ar fi nicio problemă dacă la mijloc ar fi doar absolvenții care au făcut școala pe locuri cu taxă. Însă pleacă și mulți medici buni, care au absolvit facultatea pe locuri de la buget. Adică medici pentru formarea cărora statul a plătit bani grei, din taxele și impozitele noastre. Adăugați la cele de mai sus și faptul că părăsesc țara nu doar medici, ci și ingineri, informaticieni, arhitecți etc, și veți avea dimensiunea mai apropiată de realitate a unei hemoragii care deja s-a cronicizat.
Pentru pregătirea unui medic statul cheltuie în jur de 100.000 de lei. Pentru cea a unui inginer, aproximativ 55.000.
Aproape 20% din populația română de vârstă activă trăiește în afara țării
”Dimensiunea fenomenului este uriașă. OECD arată că aproximativ 20% din populația născută în România și aflată la vârsta muncii locuiește în străinătate. Se estimează că în jur de 6 milioane de români trăiesc, de fapt, în străinătate.
Tot OECD estimează că emigrația netă cumulată după anul 2000 echivalează cu aproximativ 10% din populația țării. Majoritatea celor plecați sunt persoane de vârstă activă, exact categoria care susține producția și finanțarea sistemelor sociale. Datele istorice ale Băncii Mondiale indicau aproximativ 20,6% din populația corespunzătoare, semnalând o pierdere majoră pentru piața internă a muncii. România a pierdut o parte neobișnuit de mare din populația activă.
România investește puțin în educație și pierde o parte dintre oamenii formați
Paradoxul este că România nu pornește de la un nivel ridicat al investițiilor educaționale în comparațiile internaționale. OECD arată că investiția de la nivel primar până la cel terț reprezintă 2,5% din PIB, după metodologia organizației. Media OECD este de 4,7% din PIB pentru același indicator. Diferența arată că România investește mai puțin, dar pierde simultan o parte importantă a populației active formate. Acest mecanism poate produce un cerc vicios. Finanțarea redusă afectează calitatea serviciilor, iar oportunitățile limitate stimulează plecările către economii care oferă salarii și condiții mai bune.
Mai puțini oameni activi înseamnă o bază mai îngustă de contribuabili
Un cost major apare în finanțele publice. Un angajat care lucrează legal în România plătește impozite și contribuții sociale aferente veniturilor sale. Când persoana pleacă și lucrează în altă țară, contribuțiile curente sunt plătite, de regulă, acolo. România pierde astfel o parte din veniturile potențiale care ar fi alimentat bugetele publice.
Desigur, nu fiecare emigrant ar fi fost automat angajat în România și nu toți ar fi avut salarii ridicate. Tocmai de aceea, o estimare serioasă nu poate înmulți simplu numărul emigranților cu o contribuție medie. Totuși, efectul structural este clar. O economie cu mai puțini lucrători are o bază potențială mai mică pentru colectarea contribuțiilor și impozitelor pe muncă.
INS arată că rata de ocupare a populației între 15 și 64 de ani a fost 63% în 2025. Nivelul a scăzut cu 0,8 puncte procentuale față de anul precedent. OECD semnalase deja că România are o participare redusă pe piața muncii comparativ cu alte state dezvoltate. Această slăbiciune amplifică efectele emigrării asupra bazei de contribuabili.
Pensiile resimt dezechilibrul dintre cei care plătesc și cei care primesc
Sistemul public de pensii funcționează în principal prin redistribuirea contribuțiilor colectate de la populația activă. Contribuțiile actualilor salariați finanțează, în esență, pensiile plătite în prezent. Când o parte importantă a populației active pleacă, numărul potențial al contributorilor interni se reduce. În același timp, îmbătrânirea demografică majorează presiunea exercitată asupra cheltuielilor cu pensiile.
Exodul nu este singura cauză a acestei probleme. Natalitatea redusă, îmbătrânirea și participarea modestă la muncă au, de asemenea, efecte importante. Migrația amplifică însă dezechilibrul, deoarece persoanele plecate sunt adesea exact cele aflate în anii productivi. Ele nu dispar din economie, ci produc și contribuie în alte state.
Pe termen lung, statul are doar câteva variante. Poate crește numărul contributorilor, majora transferurile din alte venituri bugetare sau modifica parametrii sistemului de pensii.
Și sistemul de sănătate pierde contribuții și personal
Efectul asupra sănătății este dublu. România poate pierde atât contribuabili, cât și profesioniști formați în sistemul educațional intern. Un salariat plecat în străinătate nu mai alimentează în mod obișnuit sistemul românesc prin contribuțiile aferente salariului local. Contribuțiile sale curente susțin sistemul statului în care lucrează și este asigurat. Dar în paralel, plecarea medicilor și a altor profesioniști poate reduce capacitatea sistemului de a furniza servicii. Statul riscă, astfel, să piardă simultan bani potențiali și resursă umană calificată.
Aproape 20% din populația română de vârstă activă trăiește în afara țării
Dimensiunea fenomenului este uriașă. OECD arată că aproximativ 20% din populația născută în România și aflată la vârsta muncii locuiește în străinătate. Se estimează că în jur de 6 milioane de români trăiesc, de fapt, în străinătate.
Tot OECD estimează că emigrația netă cumulată după anul 2000 echivalează cu aproximativ 10% din populația țării. Majoritatea celor plecați sunt persoane de vârstă activă, exact categoria care susține producția și finanțarea sistemelor sociale. Datele istorice ale Băncii Mondiale indicau aproximativ 20,6% din populația corespunzătoare, semnalând o pierdere majoră pentru piața internă a muncii. România a pierdut o parte neobișnuit de mare din populația activă.
România investește puțin în educație și pierde o parte dintre oamenii formați
Paradoxul este că România nu pornește de la un nivel ridicat al investițiilor educaționale în comparațiile internaționale. OECD arată că investiția de la nivel primar până la cel terț reprezintă 2,5% din PIB, după metodologia organizației.
Media OECD este de 4,7% din PIB pentru același indicator. Diferența arată că România investește mai puțin, dar pierde simultan o parte importantă a populației active formate. Acest mecanism poate produce un cerc vicios. Finanțarea redusă afectează calitatea serviciilor, iar oportunitățile limitate stimulează plecările către economii care oferă salarii și condiții mai bune.
Mai puțini oameni activi înseamnă o bază mai îngustă de contribuabili
Un cost major apare în finanțele publice. Un angajat care lucrează legal în România plătește impozite și contribuții sociale aferente veniturilor sale. Când persoana pleacă și lucrează în altă țară, contribuțiile curente sunt plătite, de regulă, acolo. România pierde astfel o parte din veniturile potențiale care ar fi alimentat bugetele publice.
Desigur, nu fiecare emigrant ar fi fost automat angajat în România și nu toți ar fi avut salarii ridicate. Tocmai de aceea, o estimare serioasă nu poate înmulți simplu numărul emigranților cu o contribuție medie. Totuși, efectul structural este clar. O economie cu mai puțini lucrători are o bază potențială mai mică pentru colectarea contribuțiilor și impozitelor pe muncă.
INS arată că rata de ocupare a populației între 15 și 64 de ani a fost 63% în 2025. Nivelul a scăzut cu 0,8 puncte procentuale față de anul precedent. OECD semnalase deja că România are o participare redusă pe piața muncii comparativ cu alte state dezvoltate. Această slăbiciune amplifică efectele emigrării asupra bazei de contribuabili.
Pensiile resimt dezechilibrul dintre cei care plătesc și cei care primesc
Sistemul public de pensii funcționează în principal prin redistribuirea contribuțiilor colectate de la populația activă. Contribuțiile actualilor salariați finanțează, în esență, pensiile plătite în prezent. Când o parte importantă a populației active pleacă, numărul potențial al contributorilor interni se reduce. În același timp, îmbătrânirea demografică majorează presiunea exercitată asupra cheltuielilor cu pensiile.
Exodul nu este singura cauză a acestei probleme. Natalitatea redusă, îmbătrânirea și participarea modestă la muncă au, de asemenea, efecte importante. Migrația amplifică însă dezechilibrul, deoarece persoanele plecate sunt adesea exact cele aflate în anii productivi. Ele nu dispar din economie, ci produc și contribuie în alte state.
Pe termen lung, statul are doar câteva variante. Poate crește numărul contributorilor, majora transferurile din alte venituri bugetare sau modifica parametrii sistemului de pensii.
Și sistemul de sănătate pierde contribuții și personal
Efectul asupra sănătății este dublu. România poate pierde atât contribuabili, cât și profesioniști formați în sistemul educațional intern. Un salariat plecat în străinătate nu mai alimentează în mod obișnuit sistemul românesc prin contribuțiile aferente salariului local. Contribuțiile sale curente susțin sistemul statului în care lucrează și este asigurat. Dar în paralel, plecarea medicilor și a altor profesioniști poate reduce capacitatea sistemului de a furniza servicii. Statul riscă, astfel, să piardă simultan bani potențiali și resursă umană calificată”, se menționează într-o analiză publicată azi de BusinessEdge.ro.
Polițiștii, jandarmii și pompierii, obligați să muncească în țară o vreme
Situația descrisă la începutul acestui articol e reglementată la noi doar pentru cei care poartă uniforma instituțiilor de forță ale statului. Absolvenții școlilor de Poliție, Jandarmerie sau Pompieri și Protecție Civilă (aici totul e plătit de stat, nu există locuri cu taxă) au obligația de a munci între 5 și 10 ani în instituțiile respective.
Nici acestora nu li se îngrădește dreptul de a se stabili și munci peste hotare. Doar că, dacă aleg acest lucru, trebuie să își plătească din propriul buzunar costurile studiilor subvenționate.
La începutul acestui an, prim-ministrul Ilie Bolojan a propus ca absolvenții de medicină, care au studiat pe locuri de la buget, ”ar trebui să aibă o obligație față de România și să lucreze câțiva ani în sistemul medical din țară”. Protestele au fost, însă, atât de vehemente încât prim-ministrul a renunțat la idee. Cel puțin pe moment.
sursa foto: arhivă ArgeșulOnline.ro
