Cu peste 12 milioane de oi, România are al doilea șeptel ovin din Uniunea Europeană. Însă, consumul intern de carne de oaie e nesemnificativ.
Oieritul românesc depinde, prin urmare, de exporturi. Inclusiv unii fermieri din zona de nord a județului Argeș, renumită pentru creșterea oilor, trăiesc mai mult din exporturi decât din ce vând pe plan local.
”România continuă să fie unul dintre principalii crescători de ovine din Uniunea Europeană. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, la 1 decembrie 2025 efectivele de ovine și caprine au ajuns la 12,23 milioane de capete. În creștere cu 3% față de anul precedent. În timp ce efectivul matcă a avansat cu aproape 4%. Din perspectiva dimensiunii șeptelului, România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană, după Spania.
În același timp, producția internă de carne de ovine și caprine depășește necesarul pieței interne, acoperind peste 120% din consumul național. Dar consumul rămâne redus, de aproximativ 2-3 kilograme pe locuitor pe an. Excedentul este valorificat în principal prin export, piețele din Algeria, Maroc, Iordania, Arabia Saudită și alte state din Orientul Mijlociu și nordul Africii devenind esențiale pentru numeroși crescători români”, se arată într-un articol publicat azi de NewsEdge.ro.
exporturile au devenit principala sursă de valorificare pentru o mare parte dintre crescătorii de ovine. În loc ca materia primă să fie transformată în produse cu valoare adăugată – carne tranșată, preparate, brânzeturi maturate, produse lactate sau articole din lână – o mare parte dintre animale pleacă peste graniță în stare vie.
Astfel, România se află într-o situație aparent paradoxală: deține unul dintre cele mai importante efective de ovine din Europa și produce peste necesarul de consum. Dar o mare parte din valoarea economică generată de acest sector este realizată în afara granițelor țării, acolo unde animalele sunt sacrificate, procesate și transformate în produse finite.
Exporturile susțin sectorul, dar ridică și o întrebare
În ultimii ani, România s-a consolidat ca unul dintre cei mai importanți exportatori europeni de ovine vii, animalele românești ajungând în special în state din Orientul Mijlociu și nordul Africii. Algeria, Maroc, Iordania și Arabia Saudită se numără printre cele mai importante piețe pentru crescătorii români.
În primăvara acestui an, România a realizat inclusiv primul transport aerian cargo cu ovine către Algeria. Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), peste 4.000 de animale au fost livrate pe cale aeriană în aproximativ două ore și jumătate. Mai mult, în numai o lună exporturile către această țară au depășit 600.000 de ovine.
Aceste contracte reprezintă o sursă importantă de venit pentru ferme, însă ridică și o întrebare cu implicații economice importante: este mai avantajos pentru România să exporte animale vii sau produse finite, cu valoare adăugată mai mare?
Economiștii din sectorul agroalimentar consideră că dezvoltarea abatoarelor, a unităților de procesare și a industriei alimentare ar permite păstrarea unei părți mai mari din valoarea economică în România. Carnea tranșată, preparatele din carne, brânzeturile, produsele lactate și articolele realizate din lână pot genera venituri superioare față de exportul animalelor vii și pot crea locuri de muncă în industriile conexe.
Este rentabil să crești oi în România?
În ciuda dimensiunii sectorului și a cererii constante de pe piețele externe, rentabilitatea unei ferme de ovine depinde de tot mai mulți factori. Costurile cu furajele, combustibilul, medicamentele veterinare și forța de muncă au crescut semnificativ în ultimii ani. Veniturile fermierilor sunt influențate de evoluția prețurilor la animale, lapte și produse procesate.
Pentru fermele familiale, cele mai numeroase în România, veniturile provin, de regulă, din mai multe surse: vânzarea mieilor, valorificarea laptelui și a brânzeturilor, comercializarea animalelor pentru reproducție și, în unele cazuri, din subvențiile acordate prin Politica Agricolă Comună. În lipsa unei procesări proprii sau a unor contracte stabile de comercializare, marjele de profit rămân însă reduse.
În cazul exploatațiilor comerciale, cu efective de câteva sute sau chiar mii de animale, eficiența economică este mai ridicată datorită mecanizării, accesului mai facil la finanțare și posibilității de negociere a unor contracte avantajoase. Chiar și în aceste condiții, investițiile în genetică, echipamente și biosecuritate presupun costuri importante, iar recuperarea lor se realizează pe termen lung.
Specialiștii din domeniu atrag atenția că diferența dintre o fermă care supraviețuiește și una care se dezvoltă este dată tot mai mult de capacitatea de a integra producția cu procesarea și de accesul la piețe stabile de desfacere.
Subvențiile rămân un sprijin important pentru fermieri
Pentru mulți crescători, plățile directe și schemele de sprijin acordate prin Politica Agricolă Comună reprezintă o componentă importantă a veniturilor anuale.
Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT), sprijinul cuplat pentru ovine și caprine, plățile pentru pășuni sau măsurile dedicate investițiilor în ferme contribuie la menținerea activității, în special în exploatațiile mici și mijlocii.
Totuși, reprezentanții organizațiilor profesionale subliniază că subvențiile nu pot înlocui profitul obținut din piață. Viabilitatea unei ferme depinde în primul rând de capacitatea de a valorifica eficient producția și de existența unor piețe stabile pentru carne, lapte, brânzeturi și alte produse obținute de la ovine”, mai arată cei de la NewsEdge.
sursa foto: Pixabay
