La nivelul întregii Europe, dar nu numai, se pune un accent din ce în ce mai mare pe soluţiile ecologice de transport, care să polueze cât mai puţin.

În ceea ce priveşte transportul în comun de persoane, în ţările Uniunii Europene motorina este un carburant a cărui arie de utilizare se restrânge continuu, din motive bine ştiute: e cel mai poluant carburant din câţi se folosesc azi.

Spre exemplu, municipalitatea din Lisabona a schimbat, de vreun deceniu, întreaga flotă de autobuze urbane cu unele care nu mai funcţionează cu motorină, ci cu biodiesel (un amestec de uleiuri vegetale).

Autobuz TV20, din anii '60, care mergea cu gaz metan
Autobuz TV20, din anii ’60, care mergea cu gaz metan

În Suedia, compania de transport interurban Flygbussarna, care deserveşte aeroporturile din treimea de sud a ţării, foloseşte exclusiv autobuze care merg cu ulei de rapiţă.

Iar exemple în acest sens ar mai fi, o mulţime.

La noi în ţară, majoritatea autobuzelor urbane sunt diesel, Deci poluante.

Publitrans Piteşti, spre exemplu, foloseşte doar autobuze diesel.

Intenţii de a trece la autobuze electrice există de mai mulţi ani, dar deocamdată transportul în comun, urban, la Piteşti, depinde doar de autobuzele diesel.

Sunt rare cazurile la noi în ţară în care municipalităţile să fi achiziţionat autobuze ecologice, mai puţin poluante, deşi există fonduri europene nerambursabile pentru aşa ceva, care aşteaptă doar să fie accesate.

Nu departe de noi, însă, la Râmnicu-Vâlcea edilii de acolo au început să cumpere autobuze ecologice, care funcţionează cu gaz natural comprimat (CNG).

Râmnicu-Vâlcea a devenit, astfel, primul oraş din România care efectuează ecologic transportul urban de călători.

Autobuz din anii '80, care mergea cu motorină şi gaz metan
Autobuz din anii ’80, care mergea cu motorină şi gaz metan

Iar şefii companiei locale de transport ETA sunt convinşi că investiţia se va amortiza numai din diferenţa de preţ dintre motorină şi gazul metan.

Vorbind despre combustibilii gazoşi (metan, etan, propan şi butan) care pot înlocui total sau parţial motorina, e inexplicabil cum potenţialul extraordinar de care dispune ţara noastră în acest sens nu e aproape deloc valorificat.

România are rezerve imense de gaze naturale, incluzându-le aici şi pe cele din apele teritoriale ale Mării Negre, a căror soartă o dezbate zilele acestea Parlamentul.

În afară de gaze naturale, ţara noastră are, însă, şi experienţă în adaptarea motoarelor clasice în a funcţiona (şi) cu gaze naturale, scăzând astfel dramatic emisiile poluante.

Primele astfel de demersuri au avut loc la noi în ţară prin anii ’60. Atunci, la multe fost Întreprinderi de Transporturi Auto (ITA) din ţară se testaseră camioane Bucegi şi Carpaţi (SR 113 şi SR 131), care mergeau cu benzină şi gaz.

De asemenea, autobuzele cele mai des utilizate atunci, vechile TV 20, erau adaptate astfel încât să funcţioneze cu amestec de benzină şi gaz natural.

Autobuz Roman, pe motorină şi gaz, pe străzile din Odorheiul Secuiesc, la finele anilor '80
Autobuz Roman, pe motorină şi gaz, pe străzile din Odorheiul Secuiesc, la finele anilor ’80

Pe la începutul anilor ’80, inginerii români din Centrala de Transporturi Auto a ministerului de resort puseseră la punct un sistem ingenios, care permitea autobuzelor cu motoare diesel (Raba şi Saviem) cu folosească un amestec de motorină şi gaz metan.

Ideea a prins repede, iar la Revoluţie, în judeţele din Transilvania (acolo sunt localizate rezervele de gaz metan) transportul urban şi interurban de călători se făcea preponderent cu autobuze funcţionând cu gaz metan.

Principiul era simplu: motorul pornea pe motorină, apoi se injecta doar atâta motorină cât să aprindă amestecul de aer şi gaz metan aspirat în cilindri.

Nicolae Ceauşescu era încântat că se făceau economii. Autobuzele poluau mult mai puţin.

Desigur, apăruseră şi probleme, pentru că şasiurile şi caroseriile autobuzelor nu fuseseră proiectate ca să suporte greutatea suplimentară a rezervoarelor de gaz montate pe pavilion.

Mai crăpau parbrize şi geamuri, suspensiile erau suprasolicitate, articulaţiile la fel, dar astea erau probleme ce şi-ar fi putut găsi repede rezolvare.

Dacă Revoluţia din decembrie ’89 mai întârzia un an sau doi, România ar fi avut pe întregul său cuprins transportul rutier axat pe carburanţi alternativi gazoşi.

Din păcate, tentativele câtorva municipalităţi de a cumpăra autobuze care să meargă cu gaze naturale sunt îndreptate în exteriorul ţării, pentru că uzina Autobuzul (Rocar), singurul producător român de astfel de vehicule, a dispărut.

Gazele naturale româneşti ar putea asigura întregii ţări, decenii de aici încolo, un transport rutier economic şi mult mai puţin poluant. Aici includem nu doar autobuzele, ci şi camioanele şi chiar autoturismele.

Am putea avea, fără cine ştie ce mari eforturi, cel mai ecologic transport rutier din Europa.

Însă, câtă vreme legislaţia de la noi nu stimulează aproape deloc folosirea acestor carburanţi nepoluanţi, degeaba îi avem din belşug.

Guvernul – nici acesta, dar nici precedentele – pare că nu ştie de aşa ceva. Sau, pur şi simplu, nu vrea.

Biocarburanţii ori carburanţii fosili nepoluanţi nu interesează şi gata.

surse foto: transira.ro, Tram Club România

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here