În perioada 2-7 noiembrie, în oraşul Kazan din Rusia se desfăşoară Campionatul European de înot în bazin scurt. Încă din prima zi a campionatului din Rusia, înotătorul piteştean Robert Glință s-a calificat în semifinalele probei de 50 m spate cu al șaselea timp din serii.
Piteşteanul de 24 de ani a evoluat în seria a treia și, cu timpul de 23.23 secunde, a avansat în următoarea fază a probei.
Tot în prima azi au evoluat și ceilalți sportivi români prezenți la Kazan. Vlad Stancu și David Popovici s-au oprit în serii la 400 m liber, în timp ce Alexandra Dobrin a terminat în serii evoluția de la 400 m mixt.
În această seară de la ora 17,55, sportivul Robert Glință va evolua în semifinale.
Ştire în curs de actualizare.
Actualizare – Robert Glinţă a înotat în prima semifinală, pe care a încheiat-o al treilea, cu timpul de 23.13 secunde, cu 00.10 secunde mai bun decât cel din seriile de dimineață. Astfel, cu a șasea performanță din semifinale, Robert merge cu încredere în finala de mâine, miercuri, 3 noiembrie, de la ora 17:35, ora României.