Renault Megane E-Tech Electric, la fel de solid ca un Volvo: 5 stele la testele EuroNCAP

Date:

Share post:

Noul Megane E-TECH Electric a primit 5 stele EuroNCAP în baza protocolului de testare 2022, a anunţat ieri grupul Renault, printr-un comunicat de presă.

„Noul Megane a obținut un scor de 85% pentru protecția pasagerilor adulți și 88% pentru protecția pasagerilor copii, datorită structurii sale extrem de bine echipate, cu un număr total de 7 airbag-uri. Pentru protecția celorlalți participanți la trafic scorul este de 65%, în timp ce sistemele de asistență pentru siguranță au înregistrat un scor de 79%”, se menţionează în comunicatul de presă citat.

Cifrele de mai sus sunt apropiate de cele ale navei-amiral a constructorului suedez Volvo, SUV-ul XC 90, cel mai renumit constructor din lume din punct de vedere al siguranţei.

„Pe lângă elementele evaluate de EuroNCAP, ca parte a efortului de a oferi siguranță fără compromisuri, Noul Megane E-TECH Electric include și inovația Fireman Access dezvoltată în cadrul parteneriatului de lungă durată – de peste 10 ani – între Renault Group și pompierii francezi. Un cod QR este, de asemenea, aplicat pe parbrizul noului Megane E-TECH Electric.

Codul este destinat echipelor de salvare care, scanându-l în caz de accident, pot recunoaște foarte repede că este vorba despre un vehicul electric.

De asemenea, le oferă acces la informațiile structurale ale mașinii (de exemplu, locul în care sunt plasate bateria și airbag-urile, liniile pentru tăierea rapidă și fără riscuri), ceea ce înseamnă că pot economisi până la 15 minute din timpul necesar extragerii unei posibile victime a accidentului.

O maşină cu care grupul Renault se mândreşte

Fireman Access și codul QR sunt doar câteva dintre măsurile care oferă o siguranță optimă pentru cei care folosesc vehicule Renault . Garantarea siguranței utilizatorilor pe drumurile publice, precum și a angajaților la locul de muncă, reprezintă unul dintre cei trei piloni majori (împreună cu tranziția ecologică și incluziunea) a politicii de responsabilitate corporativă, socială și de mediu a Renault Group (CSR), implementată ca parte a strategiei Renaulution”, se mai menţionează în comunicatul de presă citat.

Renaulution, o combinaţie între cuvintele Renault şi revolution, semnifică un plan major de redresare şi relansare a tuturor mărcilor grupului Renault, inclusiv a Daciei, şi a fost prezentat anul trecut, în ianuarie, de însuşi şeful suprem al Renault, Luca de Meo.

Despre ce înseamnă, pe larg, Renaulution, am scris pe larg, chiar în ziua prezentării planului.

sursa foto: Grupul Renault România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Concurs național de poezie, cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab

Concursul de poezie „Toată vremea-și are vreme” are loc...

Top 5 tendințe de design interior pentru camera de zi atunci când folosești parchet triplu stratificat

Transformarea camerei de zi într-un spațiu elegant și confortabil...

Rolul magneziului în relaxare: Cum să-ți calmezi mintea și corpul

Într-o lume în care stresul și agitația zilnică par...

Digitalizare sau ”degetalizare” la Registrul Comerțului. O țeapă de 40 de milioane de euro (Digitalio.ro)

Digitalizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului pare să fie...

Ministerul Muncii: pensiile recalculate au fost virate ieri în conturile beneficiarilor

Ministerul Muncii a anunțat ieri că pensiile recalculate au...

Exploring Betting Apps for Moldovan Players

As online betting continues growing in popularity across Moldova,...