După cum probabil majoritatea microbiştilor a văzut, în această seară, pe un teren acoperit cu zăpadă şi pe o ninsoare sâcâitoare, FC Argeş şi FCSB a trebuit să joace un meci de fotbal din cadrul etapei a 19-a primei ligi.
N-a fost şi nu e, la PIteşti, vreme propice fotbalului, aşa că jocul a fost serios influenţat de vreme şi, implicit, de starea gazonului.
A ieşit un meci aprig disputat, de uzură, în care cel mai greu le-a fost jucătorilor să-şi ţină echilibrul.
Fireşte, de această stare de lucruri a profitat echipa mai slabă, FC Argeş, care s-a apărat bine (fundaşii centrali Deslandes şi Maric, foarte buni şi azi) şi nu le-a lăsat prea multe şanse de a marca adversarilor.
Cea mai mare ocazie a echipei lui Gigi Becali, în afară de bara lui Man, a venit abia pe final (minutul 79), când Greab a respins salvator un şut expediat de Coman, din lovitură liberă din „căciula” careului (foto sus).
De altfel, portarul Greab a fost poate cel mai bun jucător al Argeşului în această seară, la concurenţă cu Tofan, care a făcut o risipă de efort imensă.

Puteam şi noi marca în două sau trei situaţii, dar nici şansa nu ne-a ajutat. Poate ar fi fost prea mult.
Trebuie să recunoaştem, FCSB, cu un lot mult mai valoros decât al nostru, a avut mai mult iniţiativa şi a avut mai multe ocazii de a marca. Însă, vorba lui Andrei Blejdea, „munca şi disciplina bat talentul, la fotbal”.
Cu acest punct ciupit azi, FC Argeş rămâne pe locul 12, dar o egalează pe Dinamo la puncte, având, însă, un golaveraj inferior.
Arbitrajul prestat de Iulian Dima, unul slăbuţ, cu numeroase erori de apreciere, care au enervat ambele echipe, dar care nu au influenţat rezultatul.
Actualizare – După meci, jucătorii de la FCSB au dat vina, în principal, pe terenul greu. Niciunul n-a spus că adversarul a fost mai ambiţios şi a luptat mai mult pentru punctul obţinut.
surse foto: Răzvan Marinescu, captură video Digisport