„Polițiștii argeșeni au fost la datorie şi în minivacanţa de 1 Iunie și au acționat pe toate drumurile din județ, atât pentru respectarea recomandărilor medicale specifice stării de alertă, cât și pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă prevederile normelor de circulație pe drumurile publice și altor prevederi legale”, a informat biroul de presă al Poliţiei Argeş.

„Astfel, în ultimele 72 de ore, ca urmare a abaterilor la circulația pe drumurile publice constatate, au fost aplicate 790 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 250.000 de lei.

Aproape 800 de amenzi, în valoare de peste 250.000 de lei, într-un weekend, sunt nişte cifre foarte ridicate, care denotă un grad de indisciplină rutieră îngrijorător.

În mod normal, cifrele de mai sus ar fi trebuit să fie undeva pe la cel mult jumătate.

Cu aceeași ocazie, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 80 de permise de conducere şi au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.

Inconştienţa călare pe motocicletă

În ziua de 30 mai a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Argeş au depistat un bărbat de 62 de ani, din Piteşti, care circula cu o motocicletă pe DN 65, pe raza localităţii Lunca Corbului, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 152 km/h.

Bărbatul a fost sancționat conform OUG195/2002R cu amendă în valoare de 1.305 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Sfaturi ale Poliţiei Rutiere

În contextul relaxării măsurilor restrictive, valorile de trafic încep să crească, iar vremea caldă a scos şi motocicliştii şiu bicicliştii pe drumurile publice.

Având în vedere că prezenţa acestora este sezonieră, poliţiştii argeşeni vă recomandă să conduceți cu prudență, adoptând permanent o conduită preventivă, să adaptați viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.

Recomandări privind circulația pe drumurile publice a motocicliştilor

  • Utilizați echipamentul de protecție omologat (cască, costum, cizme și mănuși) pentru că numai acesta vă poate asigura o protecție eficientă în caz de accident.
  • Fiți vizibili – folosirea permanentă a luminii de întâlnire și semnalizarea oricărei schimbări a direcției de mers este obligatorie, iar pe timp de noapte sau ]n condiții de vizibilitate redusă, folosiți echipament reflectorizant.
  • Respectați regulile privind efectuarea depășirii, manifestați prudență și efectuați această manevră numai prin partea stângă, fără a-i incomoda pe ceilalți parteneri de trafic.
  • Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște sau accelerarea puternică a motorului produc disconfort, iar aplicarea principiului ”mă strecor” pentru  că am timp sau am loc, generează risc major de accident.
  • Adaptați permanent viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic.
  • Anticipați pericolele – rulând la distanță de minim 1,5 m față de vehiculele aflate în staționare, pentru a evita deschiderea bruscă a unei portiere.
  • Nu confundați strada cu pista de concurs – viteza crește exponențial riscul de accident, precum și gravitatea consecințelor.

Recomandări privind circulația pe drumurile publice a bicicliștilor:

  • Utilizați casca de protecție și vesta reflectorizantă,pentru a vă proteja şi pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public.
  • Reamintim obligaţiile legale pentru biciclişti, referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a folosi vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier.
  • Recomandăm ca pentru cei care învaţă mersul pe bicicletă, în special copii, să utilizeze trasee special amenajate sau în afara drumului public. În special  copiii de vârste mici să fie sub supravegherea părinţilor, pentru a fi instruiţi şi a se obişnui cu regulile de deplasare în traficul rutier.
  • Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște şi schimbarea direcţiei de deplasare să fie făcute doar după o asigurare temeinică.
  • Traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni să nu fie făcută pe bicicletă, ci mergând pe lângă aceasta, după ce, în prealabil, v-aţi asigurat că intenţia de a traversa a fost observată de conducătorii auto şi că aceştia pot opri în condiţii de siguranţă.

sursa info: Poliţia Argeş; sursa foto: arhivă Poliţia Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here