Rebeliune la PNL Argeş: fruntaşi ai partidului cer demisia preşedintelui Adrian Miuţescu

Date:

Share post:

Înfrângerea severă suferită (şi) la alegerile parlamentare, în judeţul Argeş, după cea, la fel de ruşinoasă, suferită la cele locale, a tulburat din nou apele în organizaţia PNL Argeş.

Reamintim că, la locale, pentru postul de primar al Piteştiului, a fost organizat un simulacru de „competiţie internă” (au participat 4 sau 5 persoane, oameni onorabili toţi), dar candidat a fost desemnat fostul viceprimar PSD Sorin Apostoliceanu, trecut la PNL taman în prag de alegeri, care a pierdut glorios în faţa candidatului PSD, Cristian Gentea.

La nivel de partid, de la organizaţia din Argeş existau nişte pretenţii ridicate, dat fiind faptul că vorbim despre judeţul de obârşie al Brătienilor.

Actualul lider al PNL Argeş, Adrian Miuţescu (plasat pe primul loc pe lista de deputaţi, pentru a fi sigur de mandat), are de înfruntat reproşuri grele din partea altor fruntaşi ai partidului.

În special, din partea a doi dintre perdanţii din start ai „competiţiei interne”, notăriţa Ana Stan şi omul de afaceri Mihai Coteţ.

Nu e pentru prima dată când stilul de conducere al dlui Miuţescu a stârnit proteste.

Dna Stan a fost ceva mai succintă în mesajul dumneaei, dar tranşantă: „Demisia, dle preşedinte Adrian Miuţescu! Aţi reuşit să îngropaţi PNL Argeş”.

Deşi a candidat la deputăţie pe un loc clar neeligibil, dna Stan a muncit în campanie ca şi cum ar fi fost cap de listă

Dl Coteţ, însă, a detaliat niţel, ca să priceapă mai bine preşedintele Miuţescu:

„Așa cum la victorie ieșim în față și ne asumăm meritele, așa ar trebui să facem și în cazul înfrângerilor. Da, alegerile parlamentare au reprezentat o mare înfrângere pentru PNL Argeș și doar o analiză lucidă și sinceră, dublată de măsuri radicale, ar putea da șansa acestui partid să reprezinte o putere și în județul Brătienilor.

Deocamdată, ca rezultate, ne aflăm printre ultimele județe! Prima mare scuză după care se ascund toți cei care au nevoie de justificări, nu de adevăruri, este că cei care au stat acasă poartă vina acestui eșec. Da, mai bine de jumătate dintre argeșeni au stat acasă, dar nu ei sunt vinovați pentru scorul PNL.

Bună parte dintre cei care au ales să nu iasă la vot au făcut-o nu pentru că nu înțeleg nimic din democrație, nu pentru că sunt cetățeni de mâna a doua, cum au insinuat unii, ci dintr-o mare LEHAMITE. Oferta de pe piața politică a lăsat de dorit.

Compromisurile mult prea greu de digerat au umplut paharul”, e de părere dl Mihai Coteţ, făcând aluzie şi la nefericita idee de a-l numi pe vicele transfug Apostoliceanu candidat la Primăria Piteşti, dar şi la impunerea pe loc eligibil pentru Parlament pe traseistul notoriu Daniel Constantin, pupilul „varanului” Dan Voiculescu.

La PNL Argeş, mediocritatea s-a coalizat şi face legea

„Oamenii noi, de bună credință, au fost folosiți și marginalizați rapid. Când vezi peste tot atâta impostură, nu are cum să nu ți se facă lehamite.

Paharul a fost umplut și a dat pe dinafară dacă nici măcar impulsul de a da un vot negativ, de sancțiune, nu a mai fost suficient de puternic să scoată lumea din casă.

De ce aș vota PNL Argeș dacă tinde să se transforme într-un PSD? – a fost o altă mare întrebare venită din zona electoratului. Și el face numiri discutabile, se raportează sfidător nu doar față de cetățeni, ci și față de proprii membrii, nu-și respectă nici principiile și nici cuvântul dat. Și în PNL Argeș, personajele vii și vocile interesante au fost trase… pe dreapta, mediocritatea s-a coalizat și face legea.

Tocmai de aceea oamenilor nu le-a fost greu să constate că partidele au fost confiscate la vârf de grupulețe care le sufocă și le refuză orice șansă de a deveni frecventabile și votabile. Alegerile locale au reprezentat începutul dezastrului.

Omul de afaceri Mihai Coteţ a intrat în PNL animat de intenţii bune, dar s-a pomenit repede tras pe dreapta. C-aşa-i la liberalii din judeţul Brătienilor

Am spus public, încă dinainte de a merge la Pitești cu un candidat importat din PSD, că gafa ar fi una imensă. Am spus de la început care vor fi consecințele. Și cu toate acestea…

Am acceptat acest compromis doar pentru că, nou fiind în politică, mi-am spus că oamenii cu experiență știu ei mai bine, că atunci când intri într-un partid respecți democrația internă și te conformezi, pentru că mi-am spus că schimbările din interior necesită răbdare și nu se pot face dintr-odată, dar mai ales pentru că mi-am dorit să avem o contrapondere mult mai consistentă la PSD în Piteștiul nostru rămas administrativ în epoca de piatră”, a mai spus dl Coteţ.

Deocamdată, preşedintele Aadrian Miuţescu nu dă semne că şi-ar asuma bărbăteşte eşecul, demisionând. I s-a cerut de mai multe ori acest lucru, dar fără urmări.

De data asta, are şi scuza că e bolnav de Covid, însă, are doar o formă uşoară a bolii, deci ar fi putut să aibă o reacţie.

Probabil, cunoscutul său prieteşug cu liderul PNL Ludovic Orban îl stimulează şi de data aceasta să nu vadă ceea ce se vede cu ochiul liber.

În imaginea de sus, Adrian Miuţescu, omul care şi-a propus să dezvolte România, dar a sfârşit prin a îngropa în mediocritate PNL Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

CS Mioveni, debut cu stângul în play-out: 0-3 în deplasare, cu FCU Craiova (Mititelu)

CS Mioveni a jucat slab în această seară şi...

„Urmuz”, aplaudat la el acasă

Sâmbăta trecută, la Centrul de Cultură și Arte "George...

Ce trebuie să ştiţi şi să faceţi dacă aveţi maşina asigurată la Euroins

Zilele trecute, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras...

La Slatina, cea mai mare şaorma din România: 37 de kg

Doi bucătari de la şaormeria Manuel din Slatina au...

Târg de flori în parcul Lunca Argeşului, cu ocazia Simfoniei Lalelelor

Un târg de flori, similar celor din anii precedenţi,...