Aproximativ 25-30 de poliţişti şi jandarmi au demarat, în această dimineaţă, o amplă acţiune de control în aproape tot Piteştiul.

Acţiunea vizează controlul modului în care oamenii poartă (sau nu) măştile de protecţie în spaţii închise şi felul în care e respectată distanţarea „socială” între persoane.

Controalele de azi vin după o serie de apeluri repetate adresate de fel de fel de oficialităţi, care solicitau oamenilor să dea dovadă de responsabilitate şi să respecte cele trei reguli simple de prevenire a răspândirii pandemiei de coronavirus: mască în spaţii publice, distanţă între persoane şi spălat/dezinfectat pe mâini.

Reamintim că, după o perioadă în care judeţul Argeş a fost la adăpost de infectări masive, după relaxarea adusă de încetarea stării de urgenţă, Argeşul a devenit fruntaş pe ţară la număr de infectări cu coronavirus.

Actualizare – Pe fondul cifrelor dezastruoase ale epidemiei, din ultimele 24 de ore, efectivele de forţe de ordine care efectuează controale a fost mărit substanţial, până la aproximativ 130 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali.

Controalele privind portul măştii în spaţii închise şi păstrarea distanţei între persoane continuă pe tot parcursul zilei de azi, dar şi în zilele ce vor veni.

sursa foto: Prefectura Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here