„De la primele ore ale dimineții, polițiștii au fost prezenți pe drumurile din județ, acționând pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere cu urmări grave din cursul anului trecut, dar și pentru prevenirea acestora și, astfel, traficul rutier să fie unul sigur”, a informat azi biroul de presă al Poliţiei Argeş.
Razia celor de la Poliţia Rutieră a venit în contextul în care, începând de la 1 februarie 2022, în Codul Rutier au intrat în vigoare pedepse mărite pentru anumite contravenţii (exemplu: suspendare permisului de conducere pentru 120 de zile, dacă viteza maximă e depăşită cu 70 km la oră) sau au fost definite contravenţii noi, cum ar fi conducerea agresivă.
Bilanţul acţiunii poliţiştilor rutieri (alături de colegii lor de la secţiile 1, 2, 3 şi 4 din Piteşti) a fost nedorit de bogat.
„Ca urmare a abaterilor constatate în intervalul 7-9, polițiști au aplicat 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 18.875 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 5 permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
Sancțiunile contravenționale au fost aplicate astfel:
- 4 abateri privind conducerea sub influența alcoolului (valori ale alcoolemiei în aerul expirat mai mici decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, în toate situațiile fiind reținut permisul de conducere);
- 13 abateri la regiomul legal deviteză (dintre care una cu reținerea permisului de conducere, viteza înregistrată de aparatul Radar fiind de 110 km/h);
- 17 abateri referitoare la neutilizarea centurii de siguranță;
- 19 situații în care au fost constatate alte abateri (traversarea neregulamentară a drumului de către pietoni, modificări neomologate ale autoturismelor, utilizarea telefonului mobil în timpul mersului și altele).
Totodată, în cadrul acțiunii, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, care acționau pe str. Calea Craioveni din municipiul Pitești, au depistat un bărbat de 45 de ani, din Bradu, care conducea sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare a alcoolemiei mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă cel în cauză a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, a mai informat biroul de presă al Poliţiei Argeş.