Razie de amploare a DIICOT: 386 de percheziţii în aproape toată ţara. Descinderi şi în Argeş

Date:

Share post:

Nu mai puţin de 386 de percheziţii coordonate de procurori ai DIICOT au demarat azi de dimineaţă, în aproape toată ţara, la domiciliile unor inşi suspectaţi de comiterea unor infracţiuni grave, cum ar fi trafic de droguri, trafic de persoane, trafic de migranți, proxenetism, evaziune fiscală, spălare de bani şi altele asemenea.

Vizaţi de percheziţii sunt în mod speciale mai mulţi lideri interlopi care, de regulă, acţionează mai mult în afara ţării, dar care, în contextul pandemic actual, au revenit în ţară.

Descinderi au loc la mai multe adrese din nu mai puţin de 28 de judeţe, inclusiv judeţul Argeş, dar şi în Capitală.

În judeţul Argeş au fost efectuate, dis de dimineaţă, șapte percheziții domiciliare, la locuințele a nouă persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism, a informat Poliţia Argeş.

„Din cercetări s-a stabilit că, din luna noiembrie 2019, trei persoane ar fi constituit un grup organizat specializat în trafic de persoane şi ar fi determinat mai multe tinere să practice prostituția în judeţele Argeș, Vâlcea, Brașov și Cluj, înlesnindu-le desfășurarea activităților și obținând importante sume de bani.

24 de persoane vor fi conduse la sediul DIICOT- S.T. Pitești pentru audieri”, a transmis biroul de presă al Poliţiei.

sursa foto: captură video DIICOT/Poliţia Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular