Imaginile difuzate de Telekom Sport de la un antrenament al Rapidului
Imaginile difuzate de Telekom Sport de la un antrenament al Rapidului

Cluburile argeşene FC Argeş şi CS Mioveni protestează împotriva faptului că Rapid Bucureşti a încălcat regulile de pregătire impuse prin ”Protocolul medical pentru reluarea antrenamentelor”, furând startul, cum se spune.

Deşi există nişte norme clare, pe care echipele profesioniste trebuie să le respecte pe perioada stării de alertă, fotbaliştii giuleşteni se antrenează normal, ca şi cum pandemia n-a ajuns şi sub podul Grant, iar regulile Ministerului Sănătăţii nu se aplică în acea zonă a Capitalei.

Fotbaliştii giuleşteni au fost surprinşi la finalul săptămânii trecute, de către reporterii TelekomSport, la unul din antrenamente unde Dan Alexa şi staff-ul au organizat pregătirea în grup de 18 persoane, pe mai puțin de o jumătate de teren de pregătire.

Normele prevăd maximum patru jucători pe teren.

Giuleştenii nu sunt la prima abatere. Aceştia au mai fost surprişi că au început să se pregătească la baza sportivă din Regie încă de la 27 aprilie, deși acest lucru era interzis în acea perioadă, până în 15 mai.

„Rapid îşi bate joc de noi toţi!”

”Sunt total dezamăgit de ce am văzut azi că s-a întâmplat la un antrenament al echipei Rapid București. Îmi pare sincer rău că nu am insistat la ultima videoconferință ținută de FRF, să adoptăm niște măsuri pentru cluburile care nu respectă protocolul la care am aderat toți, fără excepție.

Cred că ce am văzut astăzi pune și FRF într-o poziție inconfortabilă față de Ministerul Sănătății. Ne chinuim la Pitești să punem la dispoziție 4 terenuri de antrenament, pe toată durata zilei, pentru a fi respectat protocolul, iar Rapid își bate joc de noi!

Nu știu dacă vom promova, am fost cei care am spus imediat că soluția FRF îndeplinește principiul de a dezavantaja cât mai puține cluburi, dar este clar că UTA și Turris Turnu Măgurele au motive să fie “supărate”. Nici nu vom accepta ca unii să se considere deasupra celorlalți, sau chiar deasupra legii.

Luăm în calcul chiar retragerea din competiție, dacă nu se iau măsuri!” a declarat oficialul grupării din Trivale Cristian Gentea, conform pagini de facebook a clubului FC Argeş.

După declaraţia preşedintelui Consililului de Administraţie al clubului FC Argeş, Cristian Genta,şi primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu a luat atitudine, printr-un mesaj postat pe pagina sa oficială de facebook.

„Rapid trebuie sancţionat”

„Ca urmare a informațiilor și imaginilor care au apărut pe canalele media, din care reise clar, faptul ca echipa Rapid București încalcă din nou regulile, nerespectând protocolul medical pentru antrenamente impus de autorități, cât și de FRF în această Stare de Alertă generată de pandemia de COVID-19, ca reprezentant al orașului Mioveni și susținător al echipei de fotbal CS Mioveni, transmit acest mesaj către FRF, ca formă de protest.

Asemenea președintelui FC Argeș, colegul Cristian Gentea, consider că echipa Rapid București trebuie sancționată pentru lipsa de fair-play și încălcarea normelor impuse de autorități.

Deși, conform protocolului emis de ministerele Sănătății, respectiv Tineretului și Sportului, reluarea pregătirii sportive în grup mai mare de patru persoane este interzisă, formația giuleșteană se pare că nu ține cont de această regulă, staff-ul Rapidului organizând antrenamente în grup, chiar de 18 jucători, toți comasați pe mai puțin de o jumătate de teren de pregătire.

Conform protocolului, pe un teren de antrenament trebuie să fie maximum patru sportivi. Aceasta este a doua încălcare a regulamentului, după ce echipa Rapid a reluat antrenamentele încă din 27 aprilie și nu după 15 mai, conform deciziei FRF și MTS, cum era normal.

În prezent CS Mioveni, Campionii FC Argeș, UTA și alte echipe se antrenează și ele, dar în grupuri de câte patru jucători însoțiți de unul sau cel mult doi membri ai staff-ului tehnic, respectând regulile protocolului impus de FRF și Ministerul Sănătății.

Deși acum, mai clar și mai transparent decât în alți ani, lupta pentru promovarea în Liga I este deschisă pentru mai multe echipe, iar presiunea este enormă, considerăm că regulamentul este unic și strict pentru toate echipele contracandidate la promovare, indiferent de renume sau palmares”, a declarat primarul din Mioveni, Ion Georgescu.

FRF nu a luat încă o decizie în cazul Rapidului, dar proteste similare au mai formulat şi celelalte trei competitoare din play-off-ul ligii secunde (UTA, Turris şi Petrolul).

sursa foto: captură video TelekomSport

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here