Pe stadionul Orăşenesc din Mioveni, aseară s-a jucat meciul de fotbal de dintre Rapid Bucureşti şi CFR Cluj-Napoca, joc în care giuleştenii au figurat ca gazde. Stadionul Valentin Stănescu din Bucureşti încă nu e gata, motiv pentru care Rapidul îşi joacă meciurile de acasă pe unde poate.

Deşi CFR pornea ca favorită, ca o campioană en titre ce este, Rapidul a făcut un meci foarte bun şi a reuşit să marcheze de două ori, câte un gol în fiecare repriză, prin vârful Adrian Bălan.

Dincolo de evoluţia foarte bună a atacantului giuleştean, punctul forte al Rapidului, aseară, ni s-a părut a fi fost apărarea, constituită exclusiv din veterani (Săpunaru, Dandea, Grigore şi Junior Morais), fundaşi experimentaţi, între care Dandea (33 de ani) a fost cel mai „tânăr”.

Echipa pregătită de Dan Petrescu a jucat slab, previzibil, fără nerv, lent şi nu putea emite pretenţii nici măcar la un egal. Şi defensiva clujeană a fost slabă: spre exemplu, la golul secund al Rapidului, şapte apărători clujeni nu i-au putut împiedica să înscrie pe cei doar trei atacanţi rapidişti din suprafaţa de pedeapsă.

Rezultatul final, 2-0 pentru Rapid, a fost conform cu ceea ce au etalat pe teren jucătorii celor două echipe. O menţiune specială pentru galeria Rapidului: dacă n-ar fi fost suporterii Rapidului la meci, nici n-am fi ştiut că e meci la Mioveni.

sursa foto: Facebook/FC Rapid 1923

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here