Ieri, la prânz, peste 400 de echipaje de automobilişti și motocicliști amatori, pasionaţi de raliuri, au luat startul în cea mai mare competiţie dedicată lor, raliul Budapesta-Bamako.

Parcursul, de circa 9.000 km, are ca punct terminus oraşul Freetown, din Sierra Leone, nu Bamako (Mali), din cauza situaţiei instabile din fosta colonie franceză.

La startul care s-a dat ieri din Budapesta s-au aliniat mai multe echipaje româneşti. Cu numărul 158, echipajul „No hai în Africa”, compus din trei persoane, dintre care doi jurnalişti mureşeni, la bordul unui Nissan Patrol 2,8 D, din 1999.

Alături de ei, un alt echipaj din Târgu-Mureş, Dacskó team, compus din Kiss Ármánd Zoltán, Piroska László, Marton Levente şi Mánya Bélából, care încearcă să ajungă la finiş cu o Dacie.

Cei patru au ales un model Dacia pick-up 4×4, cu patru uşi, dotat cu motorul de 1,9 litri diesel furnizat de Renault, unul dintre ultimele modele de Dacie „papuc” ieşite pe porţile uzinei Dacia de la Mioveni. 

La start s-a mai aliniat şi o altă maşină Dacia, o utilitară Dokker aproape nouă, având la bord un echipaj din Austria.

O scurtă pauză, în Franţa, pe drum spre Gibraltar

Până la Marrakech, în Maroc, fiecare echipaj merge pe unde vrea, în propriul ritm. Acolo maşinile se vor regrupa, pentru traversarea deşertului Sahara.

Peripeţii pentru echipajul de jurnalişti români

„Azi, la ora redactării acestor rânduri, am intrat în Spania şi ne apropiem de Barcelona. Drumul până aici a fost fără probleme, din punct de vedere al maşinii, însă, e drept, am rulat doar pe autostrăzi, chestie cu care Patrol-ul nostru nu prea e obişnuit.

Nici de peripeţii nu am dus lipsă: prima montare a camerei de luat vederi în exteriorul maşinii s-a soldat cu distrugerea carcasei acestuia. Apoi, bietul aparat a fost călcat de următoarele mașini.

Undeva în apropiere de Nice (Nisa), pe Coasta de Azur

Am avut, totuşi, şansă, pentru că după ce am recuperat aparatul din noroi și am folosit două șervețele umede, camera de luat vederi încă funcționează.

Înainte de start, dar şi pe traseu, am primit complimente pentru design-ul mașinii și ținem să mulțumim pentru asta sponsorului nostru Grafis Art; de asemenea ne-au fost remarcate cămșile noastre NO!Hai (Mulțumim, Romanian – Concept Design) și am fost confundați cu organizatorii pentru aspectul impecabil al  emblemelor marca Mircea Moldovan. Mulțumim și pentru sfaturile bine, Mircea!

Am fost întrebați de către veteranul  care a participat și încheiat competiția acum patru ani cu un Olcit dacă am testat mașina off-road. Ce întrebare…Păi un Nissan Patrol se simte în off-road ca peştele în apă, orice pasionat de maşini ştie asta.

Călin (unul din membrii echipajului – n.r.) i-a răspuns, în glumă, că încă nu am ieșit cu ea de pe asfalt, dar că are un abţibild pe parasolar, care arată cum să cuplăm 4×4 şi reductorul.

În rest…ne-am cam săturat de şniţelele de la Budapesta, aşa că am trecut pe cârnaţi şi slănină ardeleneşti”, au notat cei trei băieţi pe site-ul lor www.nohainafrica.ro

sursa foto: www.nohaiinafrica.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here