După cum a anunţat ieri, de la tribuna Camerei Deputaţilor, deputatul ALDE Varujan Vosganian, toţi cei şase deputaţi ai acestui partid au intrat în grupul celor de la PSD.

În ce îl priveşte pe deputatul de Argeş Andrei Gerea, dumnealui a părăsit ALDE încă din septembrie anul trecut, preferând să rămână în Parlament ca deputat neafiliat vreunui grup parlamentar.

„Am luat această decizie, deoarece ALDE nu mai avea numărul necesar de deputaţi pentru a avea un grup parlamentar”, a explicat, pe scurt, dl Vosganian.

Mişcarea nu reprezintă cine ştie ce mare surpriză: deşi-şi spune partid liberal, ALDE a fost, încă de la fondarea sa, nimic altceva decât o anexă a PSD. De altfel, PSD şi ALDE, alături de cei de la UDMR, s-a aflat la guvernare până la demiterea Guvernului Dăncilă prin moţiune de cenzură.

Iar ca să fie lucrurile şi mai limpezi (nu că nu erau şi până acum), tot deputatul Vosganian a mai spus că „avem multe proiecte legislative în comun cu cei de la PSD şi Pro România… decizia noastră este un prim pas spre constituirea unei alianţe electorale în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare”.

Prin urmare, dacă e să-l credem pe dl Vosganian – de data aceasta, chiar merită crezut – la viitoarele alegeri, PSD-ul cel mare, condus de Marcel Ciolacu, va candida în alianţă cu cele trei PSD-uri mai mici: al lui Victor Ponta, al lui Călin Popescu-Tăriceanu şi, să nu uităm, al lui Hunor Kelemen.

O ciudăţenie a politicii româneşti: deşi ALDE e un partid aflat la remorca PSD, el are oameni în eşaloanele doi şi trei din Guvern, prin ministere etc. Are, în Argeş, un subprefect, în persoana lui Adrian Bughiu.

Mai mult, fosta şefă a organizaţiei judeţene ALDE Argeş, Simona Brătulescu, a fost numită, la începutul anului, secretar de stat la Cancelaria prim-ministrului Ludovic Orban.

Nu prea e clar cu ce se ocupă dna Brătulescu pe acolo. La fel cum nu prea e clar, din această perspectivă privind lucrurile, dacă ALDE mai e sau nu la guvernare.

Poate lămuresc domnii de la PNL şi acest aspect.

sursa foto: Facebook/Varujan Vosganian

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here