Cu aproximativ 30 de minute în urmă, un incendiu violent a izbucnit la o fabrică de mobilă din cartierul piteştean Prundu, flăcările cuprinzând cu repeziciune acoperişul imobilului.

Din primele informaţii se pare că este o fabrică cu depozit și arde pe circa 500 mp.

La faţa locului au intervenit patru echipaje cu patru autospeciale de stingere, un echipaj cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat.

Actualizare – Dată fiind amploarea incendiului, la faţa locului au mai fost mobilizate încă patru maşini de pompieri.

În total, 43 de pompieri se luptă pentru stingerea acestuia. Poliţişti de la secţia din cartier (secţia 4) asigură perimetrul, nepermiţând accesul în zonă, până la lichidarea focului.

Actualizare – „”La locul evenimentului sunt detașați 38 de subofițeri și 5 ofițeri, cu 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Ionuţ Tunaru.

Potrivit dlui Tunaru, mai mulţi pompieri aflaţi în timpul lor liber participă, de asemenea, la stingerea incendiului, alături de colegii lor aflaţi în timpul orelor de serviciu.

În jurul orei 15, incendiul era localizat şi se lucra la lichidarea focarelor rămase.

sursa foto: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here