Simfonia Lalelelor, manifestare emblematică pentru oraşul Piteşti, a ajuns ediţia cu numărul 45, prima care nu se mai desfăşoară în centrul oraşului, ci mai la margine, în Parcul Lunca Argeşului.
La deschiderea Simfoniei, care a avut loc azi, la prânz, cel puţin câteva sute de piteşteni au fost prezenţi încă de la prima oră.

Alături de ei, o sumedenie de VIP-uri, de mai mare sau mai mică anvergură, pe care aleile Parcului Lunca Argeşului abia puteau să le mai încapă.
Cel mai sonor nume prezent – ministrul PSD al Culturii Lucian Romaşcanu, care a fost primit aşa cum se cuvine de primarul Piteştiului, colegul său de partid Cristian Gentea.

Evident, ca oriunde unde sunt prin preajmă aparate de fotografiat şi camere de luat vederi, nu puteau lipsi deputata Simona Bucura-Oprescu şi vicepreşedinţele Consiliului Judeţean Argeş, Adrian Bughiu. I-am mai remarcat şi pe celălalt „vice” al Consiliului Judeţean, Marius Nicolaescu, dar şi pe senatorul Ovidiu Puiu, altminteri, o prezenţă mai discretă în spaţiul public.

În afară de tot felul de demnitari pesedişti, a ţinut să se bucure de Simfonia Lalelelor şi deputatul AUR de Argeş Mircia Chelaru.
Au mai fost de faţă şi deputatul, fost PNL, Adrian Miuţescu, fostul prefect de Argeş Emanuel Soare, precum şi primarul din Mioveni, Ion Georgescu. Însă, spre lauda celor trei nominalizaţi aici, dumnealor nu s-au vârât cu de-a sila în obiectivele aparatelor de fotografiat sau ale camerelor de luat vederi.
O galerie foto de la Simfonia Lalelelor – doar cu exponate, fără „tovarăşi” – puteţi vedea aici.
sursa foto şi video: ArgeşulOnline.ro/Bogdan Dumitru