Mai multe cadre medicale şi pacienţi ai secţiei de Oncologie a Spitalului Municipal din Curtea de Argeş au protestat, azi, împotriva închiderii secţiei respective, prin transformarea ei în secţie destinată exclusiv tratării pacienţilor infectaţi cu Covid-19 (coronavirus).
Pacienţii cu afecţiuni oncologici trataţi momentan la Spitalul din Curtea de Argeş ar urma să fie transferaţi, pentru continuarea tratamentului, la alte unităţi spitaliceşti din judeţ sau din ţară, potrivit planurilor conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş.
Lucru cu care nu sunt de acord nici pacienţii şi aparţinătorii lor, dar nici cadrele medicale ale secţiei de Oncologie. Discuţiile pe această tema cu conducerea DSP Argeş continuă în această după-amiază.
Opinia conducerii DSP Argeş este că o atare decizie se impune ca urmare a creşterii galopante a numărului de cazuri de infectare cu Covid-19, în special a cazurilor grave şi foarte grave, care necesită spitalizare adecvată.
Ştire în curs de actualizare.
sursa foto: Argeş Expres Curtea de Argeş
Medicii aceia or fi trecut pe la scoala, ca nu prea le au cu gramatica.