Doamna Maria Mădălina din Piteşti a avut azi la amiază o idee pe care, ulterior, a regretat-o profund: aceea de a cumpăra de la magazinul Carrefour Market din centrul Piteştiului (strada Victoriei-85) un pui rotisat express.

„Tot puiul pute. Pute, nu miroase”, a scris piteşteanca, pe un grup de Facebook.

„E ceva de genul mănânci azi şi mori mâine”, a adăugat dânsa, îngrijorată de faptul că din puiul respectiv mâncase deja şi fetiţa sa.

Cum e şi firesc, am contactat magazinul acuzat că ar fi vândut puiul nu numai rotisat, ci şi alterat. Aşa cum spun regulile meseriei de jurnalist.

De la sediul central al Carrefour România ni s-a oferit numărul de telefon al magazinului din Piteşti şi am fost îndrumaţi să sunăm acolo. Ceea ce am şi făcut.

Ne-a răspuns o doamnă – femeia nu s-a recomandat – căreia i-am furnizat toate detaliile problemei şi care ne-a promis că se va interesa despre cele relatate mai sus.

„Mă interesez, dau un telefon mai sus şi vă sun în cel mult o oră să vă comunic poziţia noastră”, ne-a spus doamna respectivă.

Au trecut, de la momentul respectiv, nu una, ci vreo 10 ore. Interval de timp în care nimeni de la Carrefour nu ne-a sunat să ne comunice vreo opinie pe marginea celor relatate mai sus.

Între timp, şi postarea de la care a plecat toată tărăşenia a dispărut, pare-se, de pe Facebook (sau n-am mai găsit-o noi). Noroc că astfel de lucruri mai rămân pitite, în câte un cotlon al memoriei virtuale.

Concluzia: dacă în viitor vă va fi poftă de un pui la rotisor şi vă decideţi să-l cumpăraţi de la Carrefour, mirosiţi-l de zece ori înainte să îl plătiţi o dată. Asta pentru a nu risca să păţiţi la fel ca doamna despre al cărei pocinog am relatat aici.

sursa foto: Facebook/Piteşti, oraşul meu/Maria Madalina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here