Prezentă, azi, la Forumul Industriei Auto 2019 la Craiova, ministrul Mediului, dna Graţiela Gavrilescu (ALDE, în foto), a declarat că speră ca programul Rabla, de înnoire a parcului auto, să demareze pe data de 5 aprilie cel târziu.

Vor fi acordate şi anul acesta 50.000 de vouchere la casarea de maşini vechi, pentru cumpărarea unora noi.

„Ştiu că dumneavoastră, industria, la fel ca foarte mulţi români, aşteptaţi demararea programului Rabla 2019. Anul trecut am reuşit să îl pornim în februarie.

Anul acesta nu a fost posibil, din cauza tergiversării total nejustificate a promulgării Bugetului de stat. Şi deşi nu Guvernul şi nu Parlamentul sunt responsabile pentru acest blocaj, ne cerem noi scuze românilor, dacă alţii nu au curajul să îşi asume.

La fel ca şi anul trecut, noi suntem deja pregătiţi de lansare. Şi, la cum arată calendarul astăzi, ne angajăm sa demarăm programul Rabla până pe 5 aprilie”, a declarat dna Gavrilescu.

Pentru o mai corectă informare, trebuie, insă, spus că principalul vinovat pentru întârzierea demarării programului Rabla este Parlamentul, dominat de coaliţia de la Putere, care abia în luna martie a adoptat bugetul pe anul în curs.

Orice ţară civilizată îşi adoptă bugetul de stat anual la finele anului precedent.

Revenind la programul Rabla, principalul beneficiar al acestuia este uzina Dacia de la Mioveni, care vinde singură mai mult decât următoarele patru mărci în clasamentul vânzărilor, luate laolaltă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here