Procurorii DNA îl acuză pe trezorierul PSD Mircea Drăghici de încă o delapidare

Date:

Share post:

„… În calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.

Concret, data de 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menționat, iar la data de 18.07.2017, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018″.

Aşa sună comunicatul de presă emis azi de DNA Bucureşti, vizându-l pe deputatul de Argeş Mircea Drăghici, trezorierul PSD.

În limbaj simplu, dl Drăghici a vândut un Mercedes 350GLE, aparţinând PSD, cu preţul de 324.800 de lei, către o rudă de-a sa, dar PSD a încasat banii pe maşină abia după vreun an.

Ca atare, „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale față de aceeași persoană (Mircea Drăghici – n.r.), trezorier al unui partid, cu privire la săvârșirea unei alte infracțiuni de delapidare.

Reamintim că, la audierile de azi de la sediul DNA din Capitală, dl Drăghici a respins acuzaţiile procurorilor, spunând că sunt „nişte minciuni”.

Maşina din imagine, un Mercedes 350 GLE, este doar cu rol de exemplificare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Spitalul Județean Argeș, linie endoscopică de ultimă generație la Urologie

Pacienţii cu afecţiuni urologice vor beneficia de acum de...

Cod galben de ploi în sud-estul României. Vizat, și tot județul Argeș. La munte va ninge

Administrația Națională de Meteorologie ANM a emis azi o...

Spitalul Județean Pitești angajează medici

Spitalul Județean de Urgență Pitești organizează concurs pentru angajarea...

Documentar despre cariera și viața lui Ilie Năstase, în regia lui Tudor Giurgiu, prezentat la Pitești

Premiera documentarului ”Nasty”, despre cariera și viața lui Ilie...