Procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu, aproape de final. Mărturii cutremurătoare din dosar

Date:

Share post:

Pe 9 mai, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ0 a încheiat judecarea apelului în procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu, foștii anchetatori din Direcția a VI-a a Securității Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș. Verdictul completului format din Valerica Voica, președinte, şi judecătorii Constantin Epure şi Alin Sorin Nicolescu, este așteptat pe 4 iulie.

Ştirea a fost publicată azi de site-ul PRESShub, care mai notează: „E vorba de primul proces pentru infracțiuni contra umanității ale unor torționari din perioada Ceaușescu. Cel care „a imaginat pentru teroare o metodă mai perfidă”1, menținându-se mai bine de două decenii la conducerea unei țări pe care a dus-o în pragul falimentului, dar de la care cerea adulare unanimă.

Un cult al personalității de tip nord-corean, care în Europa nu se mai regăsea decât în Albania în acei ani, impus de un vast aparat represiv, ce dispunea de peste 500.000 de informatori, una din cele mai ample rețele, raportat la populație, din lagărul comunist”.

Celor interesați de detaliile și probatoriul cazului Ursu, respectiv, istoria sa, motivele, mărturiile și documentele care dovedesc în mod covârșitor atât vinovăția inculpaților pentru actele de tortură la care l-au supus pe Gheorghe Ursu, cât și violența generală și sistematică a dictaturii în slujba căreia le-au comis, vă recomandăm concluziile scrise depuse la dosarul cauzei în formă extinsă (230 pagini) și în sumar (76 pagini).

Gheorghe Ursu (născut în Basarabia, în fostul judeţ Soroca, în anul 1926, din tată moldovean şi mamă ardeleancă)  a fost un inginer constructor, poet, scriitor și disident anticomunist.

A fost arestat în 1985, sub acuzaţia fictivă că deţine ilegal valută, în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, confiscat ulterior de „organele de Securitate„. A murit din cauza bătăilor primite în timpul detenției la Rahova, la câteva luni de la arestare.

Articolul integral din care am citat mai sus poate fi lecturat integral aici.

sursa foto: Observator Cultural

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Anchetă de corupţie la vârful Consiliului Judeţean Argeş; vicele Marius Nicolaescu, urmărit penal pentru trucarea unei licitaţii

Marius Nicolaescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, este urmărit...

Încă o victorie pentru handbaliste la Campionatul Mondial de handbal feminin

România a reușit o victorie importantă în fața naționalei...

FC Argeș Basketball – CSM Focșani la Pitești Arena

Azi de la ora 18:00, în Sala Polivalenta Pitești...

Victorie clară la debut în Campionatul Mondial de Handbal feminin

România a debutat cu dreptul în primul meci din...

Dacian Cioloș, apel la unitatea dreptei și susținerea unui proiect prezidențial comun

„Să fim, în ultimul ceas, o generație de oameni...