Preşedintele Universităţii (private) „Titu Maiorescu” din Bucureşti, prof. univ. dr. Iosif Urs, a fost reţinut azi de Parchet, bănuit fiind că ar fi pus la dispoziţia unor candidați subiectele de licență de la Facultatea de Drept din cadrul universității ce-o conduce, înainte ca examenul să aibă loc.

Împreună cu profesorul Urs, au mai fost reţinute alte două cadre didactice de la aceeaşi facultate, pe motiv că ar fi fost complice la fapta comisă de şeful lor.

Interesant este, în legătură cu şeful de la „Titu Maiorescu”, că în perioada 2007-2013 a coordonat un proiect POSDRU intitulat „Prevenirea corupției în educație, prin informare, formare și responsabilizare”.

Iosif Urs este este titular de curs la disciplinele Drept civil. Drepturile reale. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, dar şi conducător de doctorat la Universitatea pe care o conduce.

sursa foto: Universitatea „Titu Maiorescu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here