În această dimineaţă, în urma unor controale în trafic efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, agenţii au constatat că la volanul unui autoturism verificat se află un bărbat de 32 de ani, din Poiana Lacului, care conducea fără drept.
În urma verificărilor s-a stabilit că insul în cauză avea dreptul de a conduce suspendat, deoarece anterior a fost depistat cu aparatul radar conducând cu viteză excesivă.
„În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită”, a transmis Poliţia Argeş.
sursa foto: arhivă Poliţia Argeş