Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și au reținut un bărbat de 32 de ani, din Bascov.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 16 spre 17 aprilie a.c., cel în cauză ar fi obținut suma de 20.000 de lei, de la o femeie de 87 de ani, din Sălătrucu, prin metoda „accidentul”.

Pentru administrarea probatoriului, în cursul dimineții de ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, ai Secției de Poliție Rurală Bascov, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, au efectuat două percheziții domiciliare în comuna Bascov, la locuințele celui în cauză.

În ziua de 22 aprilie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here