Cum era şi de aşteptat, după victoria aproape ireală de ieri seară, de la Arad, în faţa celor de la UTA (scor 2-1), pe adresa fotbaliştilor de la FC Argeş au început să curgă felicitări din toate părţile.

Cu atât mai mult cu cât această victorie e a doua în deplasare, în retur, şi consemnează al cincilea joc fără înfrângere. Rezultate în urma cărora am lăsat în urmă lanterna roşie a clasamentului, urcând până pe 12, în spatele celor de la Dinamo.

După cum cunoaştem deja din campania electorală pentru locale, de anul trecut, politicienii argeşeni nu puteau să nu reacţioneze la victoria lui FC Argeş de ieri.

A făcut-o şi primarul Piteştiului, Cristian Gentea.

„Vreau să felicit formația noastră pentru succesul obținut la Arad. Deși am fost conduși, am găsit puterea de a reveni și chiar de a câștiga. Bucuria este cu atât mai mare cu cât formația noastră este neînvinsă în acest retur de campionat. Felicitările mele merg către jucători, dar și către staff-ul tehnic.

Voi susține permanent FC Argeș și vom face tot ce depinde de noi pentru rămânerea în Liga I. Îmi doresc ca suporterii să fie optimiști și să aibă încredere. Am demonstrat în acest start de an că putem obține rezultate pozitive”, a scris primarul Gentea, pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here