Primarul Piteştiului, dl Cornel Ionică, a venit, de curând, cu o soluţie pentru repetatele ambuteiaje în traficul rutier din Piteşti.
Oraş despre care dl Ionică e de părere că, „indiferent cine va fi la Putere”, se va bloca peste cel mult 20 de ani, „din cauza creşterii numărului de maşini”.
Nu din cauza nepriceperii domniei-sale şi a celor care administrează oraşul.
Ideea despre care vorbea primarul Ionică e una demnă de Las Vegas sau de Tokyo: un gigantic pasaj subteran, săpat la minimum opt metri adâncime, cu mai multe benzi pe sens, care să lege cartierul Prundu de Bascov, adică intrările în oraş dinspre sud şi nord.
Practic, ce vrea primarul Ionică e un fel de autostradă subterană, lungă de vreo 10 km.
Având în vedere felul în care e gospodărit Piteştiul şi realizările primarului în exerciţiu, din toată perioada petrecută la Primărie, părerea noastră – şi nu numai – e că acest pasaj e o himeră.
Vise erotice, cum ar fi spus colegul de partid al dlui Ionică, fostul ministru Ioan Rus.
El nu va fi niciodată construit, să fie clară treaba. În orice caz, nu de primarul Cornel Ionică. Domnia-sa nici nu va demara măcar lucrările la un astfel de proiect.
Sunt doar poveşti de adormit copiii.