Primarii localităţilor din Sibiu şi Braşov iau atitudine: vor să construiască împreună o autostradă care să lege cele două judeţe

33 de primari din judeţele Sibiu şi Braşov s-au aliat pentru a construi o autostradă între Mândra (Braşov) şi Şelimbăr (Sibiu), cu bani europeni.

Edilii s-au săturat de promisiuni deşarte venite de sus, în privinţa construirii unui drum de mare viteză între cele două judeţe, aşa că s-au gândit să pună piciorul în prag şi să se apuce de treabă.

Pentru a duce acest proiect la bun sfârşit, primarii au dat naştere la Microregiunea Ţara Făgăraşului, iniţiativa aparţinând primăriei municipiului Făgăraş.

La finele lunii trecute, aproape 30 de primari, în prezența comisarului european pentru politici regionale, Corina Crețu, au participat la înfiinţarea acestei microregiuni, din ea făcând parte 33 de localităţi din cele două judeţe. Aceasta are ca scop cooperarea dintre primării pentru a atrage fonduri europene în vederea realizării unor proiecte benefice pentru dezvoltarea infrastructurii şi nu numai, mai ales că banii de la bugetul de stat nu vin niciodată în momentele necesare .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here