O spălătorie auto din satul Ogrezea, comuna Stâlpeni, s-a ales cu activitatea suspendată de primăria din localitate. Patronul a apelat la Justiție, considerând că e victima unui abuz.
Potrivit publicației Gazeta de Stâlpeni, patronul spălătoriei, Marin Scarlat, a declarat că ”deși în alți ani a sponsorizat evenimentul „Focul lui Sumedru”, în 2025 a refuzat să mai „cotizeze”, ceea ce poate sugera faptul că măsura suspendării ar putea avea un caracter de represalii personale, nu de aplicare neutră a legii”.
CITIȚI ȘI: Pe stadionul din Stâlpeni (Argeș) nu se va mai juca fotbal, ci se va cultiva porumb. Terenul tocmai a fost arat (galerie foto)
Pe de altă parte, dintr-o dispoziție a primarului din Stâlpeni, Gabi Șerbănoiu, reiese că suspendarea activității spălătoriei respective s-a făcut deoarece aceasta nu ar îndeplini toate condițiile pentru a funcționa legal.
Cazul e pe rolul Judecătoriei Câmpulung. Încă nu a fost pronunțată nicio sentință.
În articolul citat mai sus se menționează că alte cel puțin 2-3 societăți comerciale din Stâlpeni au mai fost sancționate în mod asemănător. Însă, mai scrie sursa citată, ”alte societăți din comună, despre care se știe că nu dețin toate avizele necesare, nu au fost deranjate de autorități. La unele, conform unor surse locale, contabil angajat este chiar administratorul public al comunei, Eugen Mesteacăn, care este și șeful comisiei de verificare a deținerii acestui acord”.
CITIȚI ȘI: Viceprimăriţa din Stâlpeni, Mariana Machedon, şi administratorul public Eugen Mesteacăn, în vizorul ANI (2023)
sursa foto: Gazeta de Stâlpeni

