Bogdan Davidescu, primarul comunei Şotrile din judeţul Prahova, a fost trimis în judecată anul trecut şi condamnat la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de pornografie infantilă.

Davidescu este membru PSD şi, din câte ştim, nici acum n-a fost dat afară din partid, după ce, iniţial, organizaţia PSD Prahova l-a apărat cât a putut.

Concret, primarul Davidescu a început în 2017 să întreţină relaţii sexuale cu o copilă în vârstă de numai 14 ani, informa, la vremea respectivă, DIICOT.

Când fata a împlinit 16 ani a reclamat la Poliţie că primarul o şantaja cu publicarea unor imagini compromiţătoare, dacă pune punct relaţiei anormale.

Primarul a fost condamnat, pe lângă cei doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare şi la un termen de încercare de patru ani.

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Şotrile, şi/sau Grădiniţa/Şcoala din Şotrile, pe o perioadă de 70 de zile”, au decis magistraţii prahoveni.

Astfel că primarul porno va presta muncă voluntară la…Grădiniţă sau la şcoală. Incredibil!

În imagine, primarul Davidescu alături de prim-ministrul Viorica Dăncilă, într-un selfie realizat chiar de primar.

sursa foto: Facebook

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here