Prima măsură managerială a Monicăi Anghel, ca şefă la Centrul Cultural Judeţean: şi-a angajat fratele

0
569

La începutul anului, am scris despre numirea cunoscutei artiste Monica Anghel ca director artistic al Centrului Cultural Judeţean Argeş.

Am consemnat acest fapt cu multă satisfacţie, dat fiind faptul că la şefia unei instituţii publice vine, în sfârşit, un om competent în domeniu.

După tot felul de secretare obraznice şi piţipoance sfertodocte ajunse prin ministere şi agenţii de stat, un nume ca al Monicăi Anghel, la şefia unei instituţii de cultură echivala cu o gură de oxigen.

Colegii de la ziarul „Gherila” scriu, însă, că una dintre primele măsuri luate de cunoscuta artistă, după instalarea sa la şefia Centrului Cultural Judeţean, a fost să îşi angajeze fratele pe post de solist vocal.

Acesta, pe nume Alexandru Daniel Anghel, are 36 de ani şi e posesorul unei voci despre care destui specialişti spun că ar fi frumoasă.

Din punct de vedere artistic, însă, Alexandru Daniel e mult în urma surorii sale. Singurul lucru, cât de cât, notabil, în palmaresul său de cântăreţ e participarea la o emisiune-concurs la un post de televiziune.

sursa foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here