Mulţi dintre cei care urmăresc fenomenul auto de la noi cunosc deja că zilele acestea, la Geneva, cu ocazia celei de-a 89-a ediţii a Salonului Auto (Geneva International Motor Show), Dacia urma să prezinte prima sa maşină cu propulsie electrică.

N-a fost, însă, să fie, pentru că autorităţile federale elveţiene au anulat Salonul Auto, din cauza epidemiei de coronavirus care a afectat Ţara Cantoanelor, mai cu seamă cantonul omonim în care se află şi oraşul-gazdă a lansării Daciei electrice.

Probabil, pentru a suplini lipsa unei prezentări oficiale într-un cadru festiv, cum ar fi fost cel oferit de salonul auto anulat, Dacia a postat ieri, pe Facebook, un scurt clip video cu câteva (fragmente) de imagini ale noii Dacia electrice, numite acum Spring (primăvară, în engleză – n.r.)

Sloganul este unul curajos: „Nu e doar o maşină, este o r-EV-oluţie”. Care poate fi citit şi ca „revoluţie”. Cu siguranţă, când spun revoluţie, francezii de la Renault au avut în vedere preţul Daciei electrice, nu altceva.

Presa auto a avansat suma de 15.000 de euro, de unde ar urma să se scadă subsidiile oferite în fiecare ţară. Un înalt oficial francez, Thierry Bollore, vorbea de 11.500 de euro.

Oricare ar urma să fie preţul noii Dacia, e clar că el va fi unul considerabil mai mic decât al altor vehicule electrice, în concordanţă cu filozofia de marcă a Daciei.

Dacia electrică (Spring) arată bine

Din detaliile Daciei electrice, prezentate de grupul Renault ieri, se vede că maşina (un concept botezat Dacia Urban City Car) se bazează pe Renault City K-ZE, aşa cum speculase mai demult presa auto.

Numai că…sunt două chestiuni de remarcat. Prima ar fi că această Dacia electrică nu se poate face la uzina de la Mioveni fără nişte investiţii substanţiale. Investiţii pe care Renault a anunţat că le sistează anul acesta, din cauza problemelor financiare ale grupului.

A doua problemă e şi mai spinoasă, în contextul actual: acest Renault City K-ZE, care e baza Daciei electrice, se fabrică în China. Ţară grav lovită de epidemia de coronavirus.

Dacia electrică, „născută” în centrul epidemiei de coronavirus din China

Mai mult, uzina unde se produce maşina e situată în oraşul Shiyan (un fel de Detroit al Chinei; sau de Mioveni la scară mai mare, dacă doriţi), din provincia Hubei. Adică exact locul unde e focarul epidemiei mondiale de coronavirus.

Zona este într-o carantină severă instituită de autorităţile chineze. Recent, acolo un cetăţean care n-a ţinut cont de carantină şi a atacat doi poliţişti a fost condamnat, pentru gestul său, la moarte.

Regimul comunist chinez nu face concesii şi nici nu glumeşte cu măsurile de protecţie împotriva epidemiei. Greu de crezut că o uzină auto poate lucra normal, în asemenea condiţii.

Prin urmare, în viitorul apropiat, sunt slabe şanse ca uzina EGT New Energy Automotive (o colaborare dintre constructorul local Dongfeng şi alianţa Renault-Nissan) să poată produce şi livra Dacii electrice bazate pe Renault K-ZE.

Lucrurile se vor îndrepta, cel mai probabil, abia după ce epidemia de coronavirus va fi stăpânită, se va fi găsit un antidot şi/sau vaccin etc.

Chestiune care ar putea afecta planurile Dacia-Renault, de a scoate la vânzare Dacia electrică anul viitor, în primăvară, cum se estimează. E posibil să intervină amânări, cu consecinţe economice proaste pentru Dacia şi pentru grupul Renault.

Toate depind de evoluţia situaţiei epidemiologice în provincia Hubei şi în oraşul Shiyan (o curiozitate: Detroitul chinezilor e oraş înfrăţit cu Craiova), unde se va fabrica, la început, Dacia electrică.

Comunicatul oficial al Renault

„Fidelă reputației sale de ingeniozitate, Dacia deschide o nouă pagină din istoria sa, odată cu prezentarea showcar-ului Dacia Spring care prefigurează primul model 100% electric al mărcii…

Dacia Spring electric se înscrie în viziunea Grupului Renault de a oferi o mobilitate durabilă, accesibilă tuturor, respectând valorile și filozofia mărcii Dacia.

Acest showcar prefigurează un model de segment mini cu 5 uși și 4 locuri, beneficiind de o motorizare 100% electrică. Spațios, vehiculul afișează atributele recunoscute ale mărcii: simplitate, robustețe și accesibilitate.

Ușoară și compactă, versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km conform normelor WLTP, fapt care garantează o utilizare polivalentă, atât în mediul urban, cât și pe trasee interurbane.

Modelul de serie va fi disponibil în 2021.

Pentru a reuși această nouă revoluție, Dacia profită de experiența de 10 ani a Grupului Renault, pionier și lider în materie de mobilitate electrică.

Un mini electrizant. Caroseria de culoare gri închis, cu elemente decorative portocalii fluorescente, beneficiază de protecții laterale și de scuturi integrate în barele față și spate.

Aspectul de SUV este subliniat de garda la sol supra-înălțată și de prezența barelor de pavilion. Showcar-ul Dacia Spring este un vehicul de segment mini electric și electrizant.

Dimensiunile sale reduse îl recomandă ca soluția ideală pentru o utilizare zilnică fără griji.

O atenție deosebită a fost acordată blocurilor optice. În partea frontală, farurile100% LED sunt divizate în două niveluri: o linie orizontală în partea superioară și o serie de elemente grafice integrate în bara de protecție.

În spate, cele 4 blocuri optice, de asemenea 100% LED, formează un dublu Y, anunțând viitoarea identitate luminoasă a modelelor Dacia.

Partea frontală a showcar-ului Spring, cu noua semnătură luminoasă și cu profilul specific al capotei și al calandrului, exprimă robustețe”.

sursa foto: Facebook/Dacia (capturi video şi foto)

1 COMENTARIU

  1. Multumesc pentru acest articol detaliat. Din pacate a ajuns sa fie o exceptie in lumea copy-paste si click-bait. Voiam sa vad unde va fi facuta aceasta Dacia. Cu siguranta se va vine foarte bine. Sunt curios daca va mai ramane la 10000EUR bonusul de la stat, in conditiile ipotetice/ideale in care reusesc sa lanseze si sa vanda masina la capacitatea dorita, sau pentru piata noastra numarul va fi limitat.

    Deocamdată, grupul Renault nu a dat alte detalii decât ce-aţi putut citi în comunicatul de presă inserat în text. Viitorul imediat al acestei maşini electrice depinde de mai mulţi factori. De îndată ce vom afla ceva, vom scrie. Mulşumim pentru aprecieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here