Chiar dacă, după ce şi-a dus la final cele două mandate constituţionale de preşedinte al României, dl Traian Băsescu a făcut un discret pas în spate, e încă un personaj activ în viaţa politică.

Lider de facto şi locomotivă a unui partid mic, Mişcarea Populară, fostul şef al statului a izbutit să treacă PMP-ul de pragul de 5%, prinzând două mandate de europarlamentar.

Aseară, invitat fiind în emisiunea colegului Silviu Mănăstire, de la postul B1 TV, dl Băsescu a creionat cam aşa următorul an al vieţii social-politice de la noi:

„E un moment de criză. Un moment de criză majoră în coaliție. Protestele se vor intensificaPoporul a înţeles că are putere şi nu se va opri aici. Degeaba mai vorbesc (coaliţia PSD-ALDE-UDMR, n.r.) de legitimitatea pe care au avut-o în 2016; ea e înjumătățită și transferată Opoziției…

Dăncilă trebuie să demisioneze, categoric, e cea mai bună soluție. Greșește că nu o face. Ea e controlată de baronimea locală… Va duce PSD şi mai jos, la 10-12%! Doamnă, nu vă lăsați păcălită de haita din jurul dumneavoastră. Mergeți la Cotroceni și depuneți-vă mandatul!

…Ei (PSD-ALDE-UDMR – n.r.) nu mai pot guverna. Mandatul trebuie predat la președinte și el să găsească o soluție. El a cerut demisia, înseamnă că știe ce vrea să facă, nu o cerea aiurea…

Trebuie oprit acest program (de guvernare – n.r.) criminal, în care secătuiesc finanțele țării și nu dau niciun ban la investiții. Ei au înțeles doar atât: ne cumpărăm simpatie dând bani la populație”, a spus dl Băsescu.

„Prezidenţialele s-au jucat duminică”

„Ce să mai discute acești oameni (pesediştii – n.r.) despre președinție? Președintele Iohannis și-a asigurat mandatul prin referendumul câștigat. Prezidențialele s-au jucat duminică. Eu am spus că e riscant, dar el a riscat și a câștigat. Funcția de președinte al României s-a ocupat de pe acum. încă din primul tur”, a prognozat fostul preşedinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here