PressHub: Ce sunt armele nucleare tactice cu care Rusia ameninţă Ucraina şi Europa şi cât de mult trebuie să ne temem de ele

Date:

Share post:

Dacă la începutul invaziei ruse în Ucraina, la finele lunii februarie 2022, agresorii (şi nu doar ei) mizau pe o victorie rapidă, ucrainenii rezistă şi chiar contraatacă cu succes, eliberând, în ultimele săptămâni, sute de localităţi ocupate iniţial de invadatorii ruşi.

Graţie sprijinului masiv al lumii occidentale, armata ucraineană pune din ce în ce mai multe probleme ruşilor, fapt care i-a făcut pe Vladimir Putin şi pe lacheul său favorit, Dimitri Medvedev, să evoce din ce în ce mai des posibilitatea folosirii aşa numitelor „arme nucleare tactice”.

Despre ce sunt acestea, mai exact, şi cât de tare ar trebui să ne temem de o posibilă folosire a lor a scris azi site-ul PressHub, într-un articol din care cităm mai jos.

„Putin a caracterizat războiul din Ucraina drept o bătălie existențială împotriva Occidentului, pe care îl acuză că vrea să slăbească, să dezbine și să distrugă Rusia.

Președintele american Joe Biden a criticat amenințările nucleare deschise ale lui Putin împotriva Europei. Între timp, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a minimizat amenințarea, spunând că Putin „știe foarte bine că un război nuclear nu trebuie purtat niciodată și nu poate fi câștigat”.

Nu este prima dată când Putin invocă arme nucleare în încercarea de a descuraja NATO.

Unele arme nucleare tactice pot face distrugeri mari

Publicația The Conversation a publicat o analiză realizată de Nina Srinivasan Rathbun, profesor de Relații Internaționale la Colegiul de Litere, Arte și Științe USC Dornsife din California.

Nina Srinivasan Rathbun este expert în domeniul securității internaționale și, timp de două decenii, a făcut studii cu privire la reducerea armamentului nuclear, a neproliferării acestora și despre teoria semnalizării costisitoare aplicată relațiilor internaționale.

„Arsenalul mare de arme nucleare tactice al Rusiei, care nu sunt guvernate de tratate internaționale, și doctrina lui Putin de a amenința cu folosirea lor au ridicat tensiuni, dar armele nucleare tactice nu sunt pur și simplu un alt tip de armă pe câmpul de luptă”, arată Nina Srinivasan Rathbun.

Articolul din care am citat îl puteţi lectura integral aici.

Despre posibilitatea ca Rusia să folosească astfel de arme nucleare de putere reduse a scris şi colegul Ovidiu Nahoi, pe site-ul Radio France Internationale România (RFI), care a explicat şi de ce astfel de arme de distrugere în masă nu prea pot ajuta semnificativ armata de invazie rusă.

În imaginea de sus, o astfel de armă nucleară strategică, o rachetă denumită de ruşi Iskander.

sursa foto: RFI România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Parlamentul României manifestă tendințe iliberale –  Dreptul ONG-urilor la litigare strategică limitat drastic

Modificările propuse sunt o încercare de a slăbi capacitatea...

Cum să joci inteligent la cazinoul online

Cei mai mulți jucători accesează un cazino online și...

Cum se fura din conductele OMV Petrom, în Argeş, Olt şi Teleorman. Detalii dintr-un dosar

"Şase persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 47...

Joci ruletă și blackjack live? Trebuie să știi asta…

Jocurile de live casino au devenit extrem de populare,...

Vata bazaltica: 4 caracteristici pe care ar trebui sa le cunoastem

Pentru a mentine casa mai calda mai mult timp...