Preşdintele României, Klaus Iohannis, a susţinut azi o declaraţie televizată, în cadrul căreia a anunţat măsurile pe care autorităţile le vor luadupă data de 15 mai, dată la care expiră starea de urgenţă pe tot teritoriul naţional.

Esenţa declaraţiilor şefului statului constă în aceea că starea de urgenţă va fi înlocuită cu starea de alertă, ceea ce înseamnă cu nu vor dispărea toate restrucţiile impuse până în 14 mai inclusiv. Unele dintre ele, însă, vor fi eliminate.

Din 15 mai încolo vom putea ieşi din locuinţe fără declaraţie pe proprie răspundere, dar rămâne în vigoare interdicția de a se strânge mai mult de 3 persoane. Mai mult, libertatea de mişcare va exista doar în interiorul localităţii.

Măsurile de relaxare a interdicţiilor nu se vor aplica localităţilor sau zonelor aflate în carantină.

„Din 15 mai se vor redeschide coafurile, frizeriile, cabinetele stomatologice, muzeele. Dar toate… în condiții speciale de distanțare socială. Măștile vor obligatorii în spații publice închise, în mijloace de transport în comun”, a mai spus preşedintele.

Conform unei Ordonanţe de Guvern care reglementează regimul stării de alertă, „pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here