Aflat, zilele acestea, la Bruxelles, la discuţiile cu liderii europeni pe tema pachetului financiar de relansare economic, preşedintele României, Klaus Iohannis, a comis o gafă de care foarte multă lume nu-l credea capabil.

În contextul în care se discuta despre condiţionarea sprijinului financiar european de respectarea statului de drept (vizate erau Ungaria şi Polonia), preşedintele Iohannis a găsit de cuviinţă să declare următoarele:

„… pentru România, statul de drept nu e o problemă. În România tema statului de drept a fost rezolvată pozitiv prin referendumul de anul trecut și prin schimbările politice care au fost făcute”.

Doar două obiecţii am avea: Secţia Specială de Investigare a Magistraţilor, înfiinţată în perioada guvernării PSD, pe care forurile europene ne recomandau să o desfiinţăm, încă există bine mersi.

Iar despre dosarul reprimării brutale a mitingului din 10 august 2018… o fi fost şi ăsta „rezolvat pozitiv”, în accepţiunea şefului statului.

Oricum, fără a divaga, ne limităm a spune că preşedintele Klaus Iohannis a pierdut mult, foarte mult, rostind frazele de mai sus. E de înţeles, pe undeva: e la al doilea mandat, care e şi ultimul, deci..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here