Azi, preşedintele României, dl Klaus Iohannis, a cerut ferm Guvernului Dăncilă să vină urgent cu soluţii, pentru a se pune capăt valului de infracţiuni violente comise de mulţi dintre infractorii eliberaţi graţie Legii recursului compensatoriu.

„Foarte mulți au observat și s-a discutat foarte mult în diferite emisiuni și alte medii despre delincvenți care au fost eliberați mai repede decât au avut sentința, în baza a ceva ce se numește recursul compensatoriu.

Adică au fost eliberați mai repede fiindcă condițiile în închisorile din România sunt proaste.

Această chestiune a fost posibilă în baza unei legi care este în vigoare.

Pe de altă parte, trebuie să spun foarte clar și răspicat: siguranța cetățeanului român nu este negociabilă. Așadar, trebuie să tragem câteva concluzii și asta rapid și să venim cu măsuri care permit omului de rând să stea liniștit acasă și să nu se teamă că un delicvent eliberat vine peste el…

Solicit Guvernului o analiză profundă și prezentarea de soluții…nu este acceptabil este ca lumea să vină și să caute vinovați în loc să caute soluții. Repet: solicit Guvernului României să vină urgent cu soluții pentru această chestiune”, a declarat azi, la Palatul Cotroceni, preşedintele Iohannis.

Momentan, politicienii Puterii dau vina pe fostul Guvern Dacian Cioloş pentru promovarea acestei legi. Ceea ce e adevărat.

Opoziţia, evident, dă vina pe Putere, ai cărei parlamentari au votat legea. Lucru iarăşi adevărat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here