De-a lungul timpului, credințele în existența antediluviană a raselor de uriașilor a fost întărită constant prin raportările viciate din presa. În continuare vă prezentăm un exemplu tipic din perioada interbelică:
Curentul (nr. 2738/18.09.1935, pg. 7)
”O rasă de oameni uriași
Oare Canada să fi fost locuită, înainte de venirea Pieilor Roșii, de o rasă de uriași? S’au descoperit două schelete mari de aproape 2,70 metri in Manitoba, în apropiere de orașul Arden. Acești uriași, dintre care unul este într’o perfectă stare de conservare, au fost găsiți la o adâncime de patru picioare într’o carieră de gresie.
Sub conducerea profesorului J.S. Delury, șeful departamentului geologic al Universității din Winnipeg, a sosit la fața locului o echipă de anatomiști și de geologi. D. J.S. Delury declară că se găsesc în prezența unor schelete de câteva mii de ani, aparținând unei rase de oameni care populase vestul Canadei înaintea venirei Indienilor”.
Și Universul (nr. 308/8.11.1935, pg. 3)
”O rasă de uriași
Mai mulți arheologi au făcut de curând, în Canada, o descoperire ce pare să arate că acum câteva mii de ani o rasă de oameni de statură uriașă locuia în aceste părți ale noului continent. Într’o carieră de pietriș din provincia Manitoba s’au găsit, la 2 metri adâncime, 2 schelete omenești de 2 m. 70 lungime. Unul dintre aceste schelete era într’o perfectă stare de conservare. Anatomiștii și geologii universității canadiene din Winnipeg au ajuns la concluzia că este vorba de o rasă de uriași care trăia în Canada cu mult înainte de apariția Pieilor Roșii”.
Fără doar și poate, ziariștii români nu aveau cum verifica în timp util ce se descoperea în Canada. Se bazau pe fluxul unei agenții de presă, instituție de stat sau privată care colectează materiale locale și le redistribuie contra cost. Foarte important – o agenție de presă nu are rolul de a verifica/ valida informația rostogolită. Nu reprezintă un filtru de credibilitate, cum sunt convinși unii.
Am găsit și materiale de epocă, în limba engleză (acum ușor accesibile, pe atunci mai greu!). Astfel, Mt. Benger Mail era un obscur periodic din regiunea Otago, Noua Zeelandă, în timpul Goanei după Aur. Știrea (24.07.1935, pg. 1) se referă la un schelet (nu mai multe!) de 7 picioare (”seven feet long”). Adică 2.13 metri:
Ziarul local The Winnipeg Tribune, chiar din zona descoperirii, adaugă (18.03.1935, pg. 3, aici):
”Estimările inițiale privind lungimea scheletului au fost de aproximativ 7 picioare, dar cetățenii care au făcut o examinare mai atentă spun acum că scheletul ar avea aproximativ 6”. 1.82 m.
Rezumând. În anii ’30, J.S. DeLury, echipa sa sau simpli cetățeni descoperă un schelet mai mult sau mai puțin obișnuit. Știrea pleacă din start eronată – dimensiunile raportate se vor dovedi în scurt timp greșite – și se răspândește în toată lumea, în ciuda rectificărilor ulterioare care n-au mai interesat pe nimeni. Ajunsă cu mare întârziere în redacțiile din București, este prezentată ca ”Fapt divers”, nu înainte de a se greși convenabil conversia unităților de măsură.
Și uite așa, azi citești o prostie, mâine alta, peste câteva luni una nouă, trec anii, bazaconiile se înmulțesc și credința se cimentează. Ciclul se încheie cu apariția deontologilor din presa quality care bat publicului obrazul, ironizeazându-l cu tupeu pe motiv de naivitate în formă continuată. Andreea, ai legătura!
Alte articole de Vlad-Ionuţ Musceleanu, aici.
