Premiera primei Dacia electrice, amânată. Salonul Auto de la Geneva, anulat din cauza coronavirusului

Date:

Share post:

După cum am informat şi noi, la începutul lunii martie, la Geneva, în Elvaţia, cu prilejul Salonului Auto de acolo, ar fi urmat să fie prezentată prima maşină Dacia electrică, un concept-car numit provizoriu Dacia Urban City Car.

Însă, chiar azi, ziarul elveţian de limbă franceză „Tribune de Geneve” a informat azi că ediţia din acest an a Geneve International Motor Show, a 89-a, a fost anulată.

Motivul ar fi acela că, din cauza coronavirusului, autorităţile federale din Elveţia au interzis toate manifestaţiile publice la care ar urma să participe mai mult de 1.000 de persoane.

În afară de Salonul Auto de la Geneva, au mai fost anulate câteva concerte, un spectacol al unei umoriste, meciurile de fotbal din cele două ligi profesioniste, precum şi alte manifestări publice, a informat azi o altă publicaţie helvetă de limbă franceză, ziarul „Le Temps”.

Elveţia e mai serios afectată de coronavirus decât alte state europene, cu excepţia Italiei: sunt deja confirmate 15 cazuri la nivel naţional, dintre care trei în cantonul omonim din care face parte oraşul Geneva.

În aceste condiţii, prima maşină electrică din istoria mărcii Dacia mai are de aşteptat ceva timp până să fie prezentată publicului. Un răgaz pe care, cu siguranţă, cel de la Dacia-Renault îl vor folosi pentru a îmbunătăţi produsul.

sursa foto: Tribune de Geneve

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Ion Mînzînă: ”Și la Rătești suntem pe drumul cel bun. Modernizăm și DJ 702G” (galerie foto)

Drumul județean 702G Recea (intersecție autostradă A1) - Catanele...

FC Argeș, veste foarte bună: a plecat Mihai Foamete. Una și mai bună: în locul său a venit Dănuț Coman

Mihai Foamete (foto), președintele Consiliului Director al clubului FC...

Laptele: prieten sau dușman? De ce să nu excluzi lactatele din alimentația ta

Laptele și produsele lactate fac parte din alimentația multor...

Gheorghe Zamfir, în concert vineri seară, în Piața Primăriei din Pitești

Maestrul naiului Gheorghe Zamfir va concerta vineri seară, de...