Cunoscut pentru măsurile stricte de prevenire a răspândirii coronavirusului, luate în vară, în precedentul său mandat, prefectul de Argeş, Emanuel Soare, a transmis azi un apel tuturor locuitorilor judeţului, prin care-i invită la respectarea strictă a regulilor de prevenţie antiepidemice.

Aşa cum semnalam încă de ieri, situaţia epidemică se deteriorează rapid nu doar la nivel naţional, ci şi în judeţul Argeş. Desigur, suntem încă între judeţele cu cei mai mici indici de infectare, dar aceşti indici cresc repede, de la o zi la alta, şi la noi în judeţ.

Redăm mai jos integral apelul prefectului Soare adresat argeşenilor:

Dragi argeșeni, epidemia de COVID 19 este la cea mai mare intensitate de la debutul său în România și, bineînțeles, în județul Argeș. Indiferent dacă credeți sau nu în acest virus, nu contează.

Virusul se răspândește printre noi cu o viteză amețitoare.

Cifrele au început să crească și în Argeș, mult mai repede decât ne-am fi așteptat. Desigur, măsurile excepționale pe care le-am luat în județul Argeș, încă din luna iulie, au făcut ca astăzi să avem una dintre cele mai mici rate de incidență din țară a răspândirii acestui virus.

Vă felicit pe aceia dintre dvs. care respectați cu strictețe măsurile sanitare și aveți grijă de sănătatea dvs. și a familiei dvs. Din păcate, însă, când este vorba de o boală infecțioasă nouă, cu răspândire comunitară accelerată, nu este suficient ca doar unii să respecte regulile.

Constatăm că sunt o serie de persoane, agenți economici și instituții care nu respectă regulile și care, în mod intenționat, și-au asumat să le încalce. Sunt persoane care nu poartă masca de protecție, sunt persoane care organizează evenimente private în mod ilegal, sunt persoane care participă la aceste evenimente, unele dintre ele lucrând chiar în instituții publice.

Instituțiile cu atribuții în verificarea respectării măsurilor sanitare în vigoare sunt în teren permanent pentru identificarea persoanelor și a operatorilor economici care nu respectă regulile, cu scopul de a-i atenționa și, bineînțeles, de a-i sancționa, după caz. Identificăm permanent astfel de situații de încălcare a legii și, implicit, de punere în pericol a sănătății noastre, a tuturor.

În acest context, odată cu creșterea numărului de noi infectări în județul nostru, va crește și numărul localităților care vor depăși rata de incidență de 1.5 și pentru care, conform legii, vor fi impuse noi restricții.

Am insistat permanent că nu ne dorim măsuri restrictive care au impact asupra economiei județului și asupra bunăstării cetățenilor sau companiilor care activează în județul Argeș.

Măsura aflată în vigoare și în acest moment, și anume obligativitatea purtării măștii de protecție peste tot, este singura care ar permite desfășurarea în continuare a tuturor activităților noastre. Permite funcționarea școlilor, a companiilor, a transportului public etc.

Cu condiția, firește, ca toți să o poarte.

Urmează o săptămână foarte grea pentru județul nostru. Va crește numărul cazurilor, va crește numărul localităților pentru care se vor impune restricții, iar locurile libere din spitale, deja foarte puține, se vor epuiza.

Este timpul să respectăm, cu cea mai mare rigurozitate, toate regulile sanitare în vigoare și pe cele care vor urma. Numai așa putem evita închiderea totală a activităților economice, sociale și educaționale.

Numai așa vom putea evita carantinarea localităților sau chiar a întregului județ. Vă rog să respectați regulile și să îi ajutați și pe cei din jurul dumneavostă să le respecte. Numai așa vom putea păstra Argeșul sănătos”, a transmis prefectul Emanuel Soare.

sursa foto: Prefectura Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here