Cu secundele, dar și cu pericolul s-au luptat salvatorii argeșeni care au intervenit la un accident rutier produs noaptea trecuta, în localitatea Bascov – Schiau. 

S-au deplasat la fața locului o autospeciala cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și doua ambulanțe SMURD (de prim ajutor calificat și de terapie intensivă mobilă).

Echipajele au găsit un autoturism răsturnat pe partea dreaptă, în gardul unei biserici, după ce a dărâmat un stâlp de electricitate, iar șoferul, în vârstă de 19 ani, se afla încarcerat.

Ținând cont și de siguranța lor, dar conștienți și de faptul că fiecare secundă este foarte importantă pentru viața băiatului încarcerat, salvatorii au acționat, imediat, pentru a-i acorda îngrijiri medicale, dar și pentru descarcerare, chiar dacă au lucrat, pentru puțin timp, sub tensiune.

În timpul operațiunii de descarcerare, doi dintre paramedici au pătruns în interiorul mașinii, iar victima, care era in stare de semiconștiență, a fost monitorizata, i s-a montat guler cervical, ked și i s-a administrat oxigen, fiind permanent asistată de paramedici.

După înlăturarea ușii din stânga spate, s-a efectuat extracția băiatului, cu targa, în plan vertical, ulterior fiind predat echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă.

Acesta a fost transportat la spital, conștient, cooperant, cu dureri la nivelul coloanei și gâtului.

sursa info şi foto: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here