Pompierii de la ISU Argeş au salvat o pisicuţă blocată în motorul unei maşini

Date:

Share post:

Azi, pompierii de la ISU Argeş au avut de rezolvat o misiune grea. Foarte grea, după cum poate confirma oricine are sau a avut pisică.

O mică felină şi-a găsit adăpost în compartimentul motor (probabil, cald) al unei maşini, parcate în comuna Bradu (satul Geamăna, la doi paşi de Târgul Săptămânal).

N-a fost deloc o intervenţie uşoară: mîţica s-a pitit bine între alternator şi blocul motor şi n-a vrut să iasă de acolo în ruptul capului. Sau al cozii…

Pompierii au convins pisica să iasă, totuşi, după ce au demontat scutul de protecţie al motorului şi încă vreo 2-3 capace de plastic ale blocului motor. După care, pisica, o dată eliberată, a zbughit-o glonţ spre curtea vecinilor, stăpânii (mai bine zis, slugile, cine are pisică ştie despre ce e vorba) ei.

Pompierii au primit aplauze de la vecini, pentru dârzenia cu care s-au luptat cu plasticele Fordului şi cu capriciile micii feline.

sursa foto: capturi video ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Primarul comunei argeșene Buzoești, fără permis de conducere după ce a fost prins băut la volan

Ion Tănase, primarul comunei Buzoești, a fost depistat conducând...