Pompierii continuă lupta cu incendiul de pădure de la Cetățeni. Mănăstirea Cetățuia, din apropiere, amenințată

Date:

Share post:

Pompierii de la ISU Argeș au reînceput, de dimineață, lupta cu teribilul incendiu de pădure din apropiere de localitatea Cetățeni.

Incendiul, izbucnit ieri din cauze încă neelucidate, a afectat inițial cam 3 hectare de pădure. Ulterior, vântul puternic a favorizat extinderea incendiului, care a ajuns să afecteze aproximativ 24 de hectare de pădure.

CITIȚI ȘI: La Cetățeni, în nordul Argeșului, s-au aprins trei hectare de pădure. Intervine inclusiv un elicopter (galerie foto/video)

A fost chemat în ajutor un elicopter al ministerului de resort, care a ajutat, ieri, aruncând apă de la înălțime. La Cetățeni au sosit, ieri, prefectul de Argeș Ioana Făcăleață și șeful ISU, Alin Berevoescu.

În această dimineață, pompierii au reînceput lupta cu flăcările.

”Deși unii dintre noi își fac ultimele pregătiri pentru masa de Paște, salvatorii argeșeni sunt deja, de la primele ore ale dimineții, în inima pădurii din Cetățeni, încercând să limiteze pagubele produse de incendiul izbucnit ieri.

Pentru ei nu există sărbătoare, nu există momente de relaxare alături de cei dragi atunci când vine vorba despre o situație de urgență de asemenea amploare.

Astfel, 38 de pompieri, alături de reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, ai Ocolului Silvic și cetățeni, acționează pentru stingerea incendiului. În continuare este o misiune dificilă, focul fiind întreținut de vânt”, a transmis ISU Argeș.

E amenințată mănăstirea Cetățuia

Focul a izbucnit în zona numită de localnici Valea Chiliilor. În apropiere, la circa un kilometru, poate un kilometru și jumătate, se află ceea ce multă lume numește Meteora Argeșului. Mănăstirea Cetățuia, ctitorie a voievodului Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab Întemeietorul, datează din a doua jumătate a secolului XIV.

Mănăstirea Cetățuia e loc de rugăciune și reculegere pentru câțiva călugări

Așezământul monahal e situat la un vârf de munte, situat la aproape 900 de metri altitudine. De aici și comparația cu Meteora.

Deocamdată, focul nu a ajuns în apropiere de mănăstire, dar această posibilitate există. Cei 150 de pompieri prezenți fac tot ce pot pentru a împiedica acest lucru.

CITIȚI ȘI: O fraudă cu fonduri europene la mănăstirea Cetăţuia de la Cetăţeni schimbă jurisprudenţa în domeniu (2021)

sursa foto: ISU Argeș, Facebook/Ioana Făcăleață, Consiliul Județean Argeș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Exit poll-urile din această seară îl indică pe Nicușor Dan drept noul președinte al României

Potrivit exit poll-iurilor făcute publice imediat după ora 21,...

Accident între două autoturisme la Albota

Un accident rutier în care au fost implicate două...

INFOMama – unica aplicație mobilă din România special creată pentru gravide și mame!

Asociația Salvați Copiii România a creat, cu ajutorul specialiștilor...

Luni, locuitorii cartierului Găvana vor rămâne fără apă

TERMO CALOR CONFORT S.A. anunță că luni, 19.05.2025, în...

Campanie de prevenire a dependenței digitale în școlile din Mioveni

Primăria orașului Mioveni, în parteneriat cu Direcția de Sănătate...

Noaptea Muzeelor la MUZEUL HĂRȚILOR – hărți, artă textilă și muzică jazz

Sâmbătă, 17 mai 2025, cu ocazia evenimentului ,,Noaptea Muzeelor”,...

Festivalul Internațional de Literatură „LITERATURĂ ÎN STRADĂ”

Consiliul Local al Municipiului Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti,...