Poliţiştii de la Crimă Organizată din Piteşti, percheziţii la inşi bănuiţi de înşelăciuni informatice

Date:

Share post:

A oferi spre vânzare în mediul online bunuri pe care nu le ai, efectiv, e o tactică din ce în ce mai folosită de escroci. Azi, însă, o astfel de gaşcă s-a „spart”, după intervenţia poliţiştilor de la „Crimă Organizată” Argeş.

„… poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Piteşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat 6 percheziții, în județele Cluj, Vâlcea, Ilfov și în municipiul București, la locuințele unor persoane bănuite de înșelăciuni, prin oferirea, în mediul on-line, spre vânzare sau închiriere, de bunuri pe care nu le dețin, împrejurare în care au fost prejudiciate persoane vătămate, din mai multe țări europene. 28 de persoane sunt bănuite de săvârșirea faptelor”, a transmis biroul de presă al Poliţiei Argeş.

„Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi postat anunțuri fictive pe mai multe site-uri de comerț on-line, prin care ar fi oferit, spre vânzare sau închiriere, bunuri pe care nu le dețin, prin accesarea ilegală a profilelor unor comercianți online și modificarea contului bancar spre care se realiza plata contravalorii produselor sau serviciilor de închiriere.

În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, acces ilegal la un sistem informatic și spălare a banilor.

În urma activității infracționale, au fost păgubite peste 200 de persoane vătămate, din Italia, Spania, Norvegia, Olanda și Belgia, valoarea prejudiciului fiind estimată la aproximativ 450.000 de euro.

Totodată, au fost emise mandate de aducere pentru cele 28 de persoane bănuite, urmând ca acestea să fie conduse la sediul DIICOT Pitești, în vederea administrării probatoriului.

Acțiunea s-a derulat cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de combatere a criminalității organizate din Cluj, Vâlcea, Olt, Hunedoara și Arad, precum și de cel al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București, Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca și I.J.J. Vâlcea”, a mai transmis Poliţia.

sursa foto: captură video DIICOT/Poliţia Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Primarul comunei argeșene Buzoești, fără permis de conducere după ce a fost prins băut la volan

Ion Tănase, primarul comunei Buzoești, a fost depistat conducând...