Poliţiştii argeşeni, pe urmele comercianţilor de petarde şi artificii. Citiţi aici cum şi când se pot utiliza materialele pirotehnice

Date:

Share post:

„În perioada 26 noiembrie 2018 – 7 ianuarie 2019, poliţiştii argeșeni acţionează, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Astfel, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu polițiștii de ordine publică vor efectua acţiuni şi controale, atât la cele 28 de societăţi comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei pe a cărui rază se execută jocurile respective, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă,” anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Imaginea este din arhivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Transportul public din Târgu-Mureş, adus în 2022, cu ajutorul banilor europeni (Preluare PressHub)

Târgu-Mureş, ultimul mare oraş din Transilvania în care transportul...

Cartea zilelor noastre: Același Daniel Silva

Plin de notorietate. Grație romanelor sale. Unu` mai palpitant...

Accident mortal la Valea Mare Pravăț

În urmă cu puțin timp, în localitatea Valea Mare...

Cum să decorezi brazi artificiali de lux ca un profesionist?

Cu totii ne dorim sa impodobim bradul perfect cu...

Un proxenet şi un negustor de cannabis, luaţi pe sus de poliţiştii de la Operaţiuni Speciale

Despre fenomenele traficului de droguri şi al traficului de...