Ieri, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi din cadrul Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, au desfăşurat trei întâlniri cu elevii claselor a II-a şi a III-a, la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Piteşti.

La activitate au luat parte 54 de elevi şi trei cadre didactice, fiind abordate teme specifice de educaţie rutieră, cu scopul conștientizării factorilor de risc la care sunt expusi referitor la circulaţia pe jos, cu bicicleta, cât şi cu mijloacele de transport în comun, al  stimulării gândirii critice, creșterii nivelului de cunoștințe al elevilor și familiarizării cu regulile de circulaţie pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii de proximitate din cadrul Secţiei 1 au acționat pe strada Victoriei și în Parcul 1907, desfăşurând activităţi pentru prevenirea infracțiunilor de furt și înșelăciune, prin metodele „Accidentul”, „cartele telefonice”, cât și pătrunderea în imobil cu scopul de a oferi spre vânzare diferite produse, ocazie cu care s-au purtat discuții cu 70 de persoane și au fost împărțite 62 de pliante.

sursa info şi foto: Poliţia Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here