„În urma apariției în spațiul public a unor informații cu privire la faptul că un bărbat ar fi plecat din autoizolare de la domiciliul său din Piteşti, zona Calea Bascov, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să facă următoarele precizări:

Persoana în cauză se află în autoizolare la domiciliu din data de 20 martie a.c. şi de atunci nu a părăsit locuinţa.

În data de 21 martie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Piteşti au verificat, de două ori, persoana în cauză cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu, nefiind identificate nereguli.

În cursul zilei de azi, poliţiştii au efectuat, din nou, verificarea persoanei în cauză, care nu a răspuns la telefon.

Pentru a clarifica situaţia, poliţiştii au procedat la verificări în rândul vecinilor şi administratorului blocului.
Într-un final, persoana a răspuns la telefon, motivând faptul că a adormit şi nu a auzit telefonul sau soneria şi nu a părăsit locuinţa.

Vă reamintim faptul că este esenţial să fim responsabili, în orice situaţie, să conştientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acţiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim.

Biroul de presă al Poliţiei Argeş

sursa foto: arhivă Poliţia Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here